AcasăSocialManifest pentru eliberarea Lunii

Manifest pentru eliberarea Lunii

În calitatea mea de colaborator ocazional şi plezirist al Academiei Caţavencu (varianta virtuală), am fost profund cutremurat – ca la o lansare NASA – de revelaţia primită în timpul lecturării de ieri a site-ului favorit: amicii academicieni îşi încasează retribuţiile doar pe Lună; fiind dumnealor, adicătelea, cu veniturile în stare de imponderabilitate. Fac un apel, pe această cale, tuturor simpatizanţilor gazetei să ne unim forţele şi să contribuim, fiecare după putirinţa proprie, la redresarea situaţiei. Numai gândiţi-vă cum e să-ţi primeşti pe Lună salariile astronomice, plus primele oficiale şi comisioanele încasate pe faţa nevăzută a satelitului de la clienţi ca RMGC şi Chevron, apoi să realizezi că eşti exact ca un om al muncii din Epoca de Aur în ziua de leafă: nu tu un bar, un hypermarket, un cazino, şi nici măcar o piţi în care să investeşti şi Luna de pe cer. Se impune aducerea prin orice mijloace a băieţilor şi, mai ales, a veniturilor aferente pe Pământ. Ca să nu par un demagog sau vreun lunatec bătând câmpii Polului Sud-Aitken, enumăr măsurile pe care mi le-am propus spre îndeplinire personală:

1. Voi împuţina nemilos, mergând până la decimare, cohortele colegilor de serviciu care lecturează Academia Caţavencu numai când şi după ce o cumpăr eu, pe principiul ilegalist “citeşte şi dă mai departe”. Suntem şi cu buchisitul în economia de piaţă, aşa că, dacă vrei să citeşti, plăteşti. Îmi asum toate riscurile decurgând din întreprinderea mea, adică înjurăturile mergând până la a şaptea spiţă precedentă şi catalogările inevitabile: neam prost, scârţan, zgârciob nesimţit şi alte asemenea rafinamente pur româneşti, totul în numele simpatiei pe care o port portofelelor unor oameni care fac umor, nu glumă.

2. Voi achiziţiona, săptămânal, ambele exemplare ale ziarului sosite la desfacere pe taraba din cartierul meu, ridicând astfel vânzările locale cu spectaculosul procent de 50%. E posibil să nu realizaţi dimensiunile sacrificiului, asta pentru că nu ştiţi ce arătare ciudată sunt considerat eu în zonă când cumpăr doar exemplarul obişnuit, ignorând mormanele de Click!-uri alăturate.

3. Mă angajez să promovez pe Facebook tot ce ţine de activitatea Academiei, inclusiv ateismul şi satanismul pentru care-şi iau trăznete de la habotnici şi dumnezei din partea celor mai miloşi. În acest scop, îmi voi face minimum 20 conturi şi voi da clickuri ca pe siteurile unde scoţi abur din mouse pentru 80 de cenţi, rămaşi şi ăia într-un cont Lunar. Nu au ei postări şi statusuri la câte likeuri am eu de dat, dezinteresat!

4. Sub nickul secret ” لا مزاح “, mă voi lua în gură şi nu numai cu toţi comentatorii critici nimeriţi pe site şi care dau de pământ cu cratimele şi căciuliţele de se răsucesc în mormânturi toţi academicienii ăi bătrâni strofocaţi degeaba prin secoli. Asta pentru a încuraja climatul propice creaţiilor libere, inspirate şi neinhibate cu commentul agramat. Aici nu mă văd a avea vreun oarecare spor, dar măcar o să mă laud, ca prostul, că am făcut o încercare.

5. Promit să decupez şi să afişez regulat pe geamurile intrării în bloc toate caricaturile cu sex ale academicianului Pătrăşcan; personal, le consider punctul forte al stabilimentului caţavencian şi o metodă sigură de a creşte interesul blegit al publicului pentru umor. Dacă vi s-a făcut de o întărire a spuselor mele, cercetaţi arhiva şi abundenţa orgasmică a likeurilor ce nimeresc, dând din coadă, Brăila.

6. Aş mai avea eu câteva idei, dar nu am de gând să vi le dau mură-n gură, prea v-aţi obişnuit toţi în ţara asta să copiaţi ca Ponta. Ofer, totuşi, cu generozitate, soluţia finală: dacă, indiferent de iniţiativele adoptate, situaţia salariilor nu va deveni cât de cât terestră, rămâne aceea căreia eu i-aş spune “curbă de sacrificiu”, cu o anumită literă citită pe limba în care ne spune Antena 3 că vorbeşte Gazpromul cu Băsescu: scoaterea academicienilor la adopţie liberă (eventual cu strigare) de către femei puternice şi cu dare, nu cu luare de mână. Dau un singur exemplu: se spune că Răduleasca mai vrea un copil, să aibă şi Dani cu cine să se joace când e mami la fitness. Nu că aş avea ceva talente feminine sau materne, dar m-aş oferi tot eu primul, spre încurajare intersexuală, să adopt un academician; oricare, numai unul cu datorii la bancă să nu fie, că nu vreau să-mi traumatizeze recuperatorii copilul. Curaj, băieţi, trebuie să iasă Soarele şi pe Academiei!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare