Am un loc de parcare în sectorul trei. Asta, în parohia lui Negoiță, e totuna cu a deține un lingou de aur. Chiar m-am gândit de multe ori ce-aș alege dacă aș fi forțat să optez între un calup de titan și o parcare de reședință. Probabil aș lua titanul, l-aș vinde unui politician (el sigur ar avea banii necesari) și mi-aș cumpăra câteva mii de locuri de parcare, pe care ulterior le-aș închiria. Elena Udrea ar veni ca bonus, n-am nicio îndoială.
Acum înțelegeți cât țin la locul meu și cât de deranjat sunt când mi-l pângăresc gunoierii de la ROSAL.
Când am ajuns aseară în dreptul parcelei de doi pe trei am crezut că s-a mutat Caraimanul. Fără cruce deasupra, în rest leit Bucegii. M-am învârtit, m-am sucit, m-am uitat pe laterale, mi-am aruncat privirea pe creste, dar n-am găsit o modalitate să-l escaladez cu mașina. N-am descoperit tunel, teleferic sau telecabină. Lipsea Transalpina, n-am dat de urmă de Transfăgărășan.
Lucrul și mai ciudat este faptul că strada era nedeszăpezită. Zăpada de pe locul meu nu era locală. Ceea ce mă face să cred că gunoierii de la ROSAL mi-au adus zăpadă din altă zonă a orașului. Li s-o fi părut că aici a nins mai puțin și ce și-or fi zis: „ia să mai transferăm câteva camioane din Tineretului, să nu-și roadă Mazilu unghiile că n-are și el un munte pe locul de parcare”.
Până la urmă, așa cum mi-ai urat niște vecini de-ai mei de la țară, am ajuns la lopată. Am luat instrumentul în mână și, aplecându-mă și ridicându-mă, am reușit să mut arcul carpatic cinci metri mai încolo, pe un teren viran.
P.S. Pe această cale transmit calda mea recunoștință Dispeceratului ROSAL, la care am sunat aseară să reclam . „A, dar nu sunteți singurul în situația asta”, m-a liniștit operatorul. „Da` venim în noaptea asta și curățăm, chiar acum anunț la Comandament”. Ei, suntem în noua zi și nu s-a schimbat nimic. Probabil comandamentului îi stă mintea la alte prostii. Așa aș face și eu, dacă leafa mi-ar veni fără să-mi bat capul cu ceva.
