Ceilalți deținuți din penitenciarul Rahova au declarat că se pregătesc de o grevă japoneză dacă nu vor beneficia toți de un regim de detenție precum cel oferit managerului echipei Steaua, MM Stoica. Aceștia se plâng că nu au parte de cătușe cu puf roz ca ale lui Stoica, nu sunt lăsați să stea la dușuri cât vor și nici nu le este permis la micul dejun să se uite pe Disney Channel la Hannah Montana dacă nu sunt în celulă cu acesta.
„Noi vrem egalitate că până la urmă am furat toți în aceeași țară, da? Să se facă dreptate și să fim tratați egali cu ei, mai ales că eu până să ajung aici am jucat și la Avântul Bragadiru și știu ce e aia fotbalul la nivel înalt, ca și ei. Noi ne-am hotărât și dacă nu o să ne fie respectate drepturile de infractori egali o să intrăm în grevă japoneză, adică nu mai facem nimic. Nu mai mergem să ne plimbăm în curtea închisorii, nu mai jucăm miuța, nu mai tragem de fiare. O să ne comportăm ca și cum nu am fi viețași, adică o să stăm în pat și o să mâncăm“, a declarat un deținut.