În pomicultură, majoritatea poamelor se culeg toamna. În politică, însă, s-ar părea că nu există un anotimp mai bun decât altul. Fie iarnă, fie primăvară, dacă ești de la DNA ai mereu recoltă bogată de strâns. Trebuie doar să scuturi copacul cu suficientă pricepere și poamele cad grămadă, surpându-se una pe cealaltă.
De curând a fost desprins temporar de pe cracă Nicușor Constantinescu. Poamă suculentă, rotofeie, cu mult miez- de-abia o ținea arborele la înălțime. Soarele mării a copt-o bine iar solul bogat din preajma Portului a umflat-o cu dulceață. Lăsată să se maturizeze ani de-a rândul în cele mai bune condiții, nederanjată de nimeni, a devenit apetisantă, tocmai bună să-ți înfigi colții în ea. Orice procuror care-și merită numele ar saliva numai închipuindu-și cum l-ar pune pe tipsie, înainte de micul dejun, alături de-un pahar cu apă rece. După cum încearcă să demonstreze cu buletinele medicale, poama e, însă, cam stricată la codiță- are cancer la prostată, sau așa ceva. Un motiv în plus să fie băgată la răcoare, unde se poate păstra mult mai mult timp decât în bătaia neîndurătoare a soarelui maritim.
O altă poamă, la fel de umflată de zemuri, e Adrian Duicu. Dacă te uiți la cum arată, înțelegi că și-n Mehedinți se stă bine pe cracă. În conturul lui Duicu nu există linie dreaptă- totul e curbă largă, îndreptată înspre afară. Poama de Mehedinți pleznește de bine ce-i merge. Sigur, ca și-n cazul lui Nicușor, surprizele nu sunt niciodată imposibile. Mâine, poimâine Adrian ne aduce vreo hârtie parafată de unul dintre doctorii din subordine, din care să rezulte că are probleme cu asimilarea sau, din contră, cu eliminarea știu eu cărei substanțe și că tratamentul musai trebuie făcut peste hotare. Și-n acest caz, o depozitare pe termen lung, în vreun depozit răcoros și prevăzut cu gratii la ferestre, poate face minuni.
Într-un cuvânt, până la toamnă, când se culeg voturile, e suficient timp să se culeagă și poamele. Măcar să știm ce consumăm în următorii patru ani.
