AcasăSocialBianca Rus ne şochează pe toţi

Bianca Rus ne şochează pe toţi

“A murit! Toată lumea e în stare de şoc!” Recunosc că un asemenea titlu m-a pus pe jar, gata să fac un atac cerebral. Primul gând a fost că Schumi a pierdut lupta, că tot citesc zilnic pe acelaşi site declaraţii “uluitoare” despre situaţia lui. După două extraverale anticipative, m-am încumetat să dau clickul. Şocul a fost pe măsura anunţului: mătuşa de la Baia Mare a Biancăi Rus plecase într-o lume mai bună, să citească ştiri împreună cu îngerii.

După ce mi-am revenit cât de cât din lovitură, am dat un goagăl după Bianca, să văd şi eu cine-i nefericita. Duduia e o hartistă remarcată pe partea orală, talentele fiindu-i evidente imediat la cinci secunde după prima vizualizare, ca în cazul meu. Tragedia e amplificată de alte două contexte dezastruoase survenite în existenţa vedetei: are maşina în service, ea necunoscând altă modalitate de a ajunge la Baia Mare; fostul amorez declară prin presă că este nimfomană şi foloseşte sexul nonstop pentru a slăbi. Rezultatul dietei nu se vede însă deloc în silueta practicienei, ci în aceea a ex-partenerului, ajuns rapid de la 80 la 70 de kilograme.

Se ştie că atitudinea recomandată, nu numai medical, e cea preventivă. Aşa că m-am hotărât să schimb siteul de pe care mă informez, pentru a evita în viitor asemenea izbituri emoţionale. Prima ştire pe noua mea sursă de actualizare zice aşa: “Mulţi AU PLÂNS când au aflat! Ce au păţit tinerii din imagine la un minut după realizarea acestei poze!” Ipotezele mele au fost trei: i-a călcat o maşină; au fost răpiţi de un OZN; un suedez cu turban şi barbă lungă s-a detonat în proximitatea lor.

Uite de-aia nu câştig eu la Loto: nu am intuiţie, pe lângă ghinionul natural de a nu fi gălăţean. Nici gând de aşa ceva, impactul fiind, de data asta, covârşitor: la un minut după fotografiere, el a cerut-o pe ea în căsătorie, îngenunchind în faţa ei. Să-i fie de bine, nici nu ştie ce-a pierdut. Cum îmi pierd eu timpul şocându-mă cu ştirile româneşti pe internet. Exceptând site-ul Academiei Caţavencu, bineînţeles, unde e linişte şi pace de când băsiştii de acolo pun dinamită în poşeta PMP-ului.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare