Fiind patrioți, România funcționează după proverbele vechi, aplicate la vremuri noi. Suntem țara în care "Dumnezeu a creat lumea în șase zile, iar a șaptea zi s-a odihnit." Atunci au apărut românii. Deci, hai să vedem cum se aplică proverbele în patria mamă.
La noi, când "Plouă cu găleata", înseamnă că cineva face baie de mulțime și împarte pungi cu ulei sătenilor, toate într-o găleată. Tot la noi s-a falimentat pe rând CFR, Sidex Galați, Oltchim Rm. Vâlcea, etc, pe principiul "O nenorocire nu vine niciodată singură." Iar după ce s-au închis fabrici întregi, oamenilor li s-a spus "Cine se trezește de dimineață, departe ajunge!" Și mulți s-au trezit cu noaptea-n cap, ca să nu prindă aglomerat pe șosea, când pleacă la muncă în Spania, Italia, Franța.
De asemenea, șefii țării funcționează după un alt proverb cunoscut: "Mai bine mai târziu, decât niciodată" și așteaptă să vândă aurul României fix atunci când noi ne vom plictisi să ripostăm. Gold Corporation nu doarme, "Răbdarea e din rai", un rai plin cu aur.
Ce bucurie! Chiar și Băsescu și-a respectat mandatul cu vârf și îndesat. El a condus țara folosind maxima "Unii muncesc până mor, și alții beau cu capul gol." (Proverb sătesc)
Mai mult, tot el a aplicat zicătoarea "Umblă cu cioara vopsită" vreme de ani de zile, cât a durat prietenia Băsescu – Bercea Mondial. Zicătoare ce a dus la "Sunt om cu tine, fii om cu mine!". Și uite așa au intrat niște sute de mii de euro în contul fratelui președintelui. Din omenie.
Pe același principiu, Adrian Nastase a inversat polii, dându-se curajos și strigând permanent în fața mulțimii "Eu nu mă dau la fund.", de parcă noi nu știam că "Femeia înțeleaptă e aceea care are multe de spus."
Rămânând în sfera fundului, cei de la Antena 3 sunt și ei români. Înainte să fie închis, de câte ori Voiculescu își arăta funduleţul gol, Badea și Gâdea aplicau maxima "Limba dulce, mult aduce."
Revenind la boieri, însuşindu-și proverbul "Las' că se-nvârte roata.", mulți politicieni au lovit oameni cu mașina, dar au scăpat de închisoare. Pentru că legea "Dai un ban, dar știi că face!" merge de minune în România.
Una peste alta, aveți grijă cu cine votați. Udrea ar trebui să aibă sloganul "Lupu-și schimba părul…" , iar Ponta, evident, "Prostul nu e prost destul, până….", hai că știți voi. Până ajunge președinte!