Iniţiativa deputatului Remus Cernea de a interzice prezenţa animalelor în spectacolele de circ stârneşte tot felul de reacţii. Pe lângă cei care o aplaudă se numără şi cei care se întreabă: bine, bine, scoatem animalele, dar ce punem în schimb? Dacă nu văd lei la circ, unde să mai vadă bieţii români aşa ceva, că-n portofel nu-i văd niciodată?
Pentru a împăca şi capra, şi varza, organizaţia non-guvernamentală „Patru Gheruţe”, care militează pentru drepturile animalelor, propune introducerea în arenă a animalelor politice. „E clar că tigrii, leii, urşii şi focile n-au ce căuta la circ, pentru că nu-i mediul lor natural acolo, precizează doamna Laura Cotoi, preşedinta asociaţiei. În schimb, animalele politice, şi sunt destule în România, se simt ca acasă când e vorba de circ! Aşa că am dori ca, în loc de tigri şi pantere, să aducem în menajerie politicieni precum Băsescu, Iliescu, Ponta, Udrea. Ar face nişte giumbuşlucuri delicioase, lumea s-ar prăpădi de râs.
Băsescu ar putea fi dresat să facă salturi mortale la trapez, Iliescu le-ar spune spectatorilor „De ce aplauzi, băi, animalule?”, Ponta ar putea fi învăţat să scrie pe tablă cu ambele mâini, două doctorate plagiate simultan, iar Udrea, îmbrăcată într-o superbă blană de leopard, ar ateriza cu paraşuta în mijlocul arenei. Şi, ca să fie şi Remus Cernea mulţumit, am putea să îi recunoaştem şi pe politicienii menţionaţi persoane non-umane şi chiar n-am greşi: vi se pare vreunul din ăştia oameni?”.