AcasăSocialJack Spintecătorul a ţinut cu poporul

Jack Spintecătorul a ţinut cu poporul

După ce fanteziile teoriilor conspiraţiei l-au adus până şi pe Lewis Caroll printre suspecţii cazului Jack Spintecătorul, testele ADN vin astăzi şi lămuresc indubitabil misterul. Formula clasică a detectivismului literar (The butler did it!) şi-a dovedit valabilitatea; frizerul Aaron Kosminski, emigrant evreu polonez, a fost tranşatorul neautorizat. Deoarece testele ADN nu mint (decât în imaginaţia internauţilor români hăcuitori de cratime), susţinem introducerea obligativităţii lor pentru personalităţile noastre publice. Enumerăm câteva dintre beneficiile procedurii, susceptibile de a îmbunătăţi spectaculos calitatea mediului socio-politic dâmboviţean:

– Se va dovedi irefutabil (vezi DEX-ul, obsedatule!) că numai candidatul Victor Viorel Ponta îndeplineşte la maxim cerinţele postului de Preşedinte în România: origine autentic daco-romană şi ortodoxism veritabil. Testele urmând a proba descendenţa domniei sale din boierul Neacşu, autorul primei turnătorii scrise la noi, pe vremea când se foloseau adevăratele semne grafice româneşti – cele chirilice. E posibilă şi o înrudire cu marele român Gogea Mitu, uşor de intuit acum după gogeamite informările orale către populaţia setoasă de adevăr.

– Va ieşi, în sfârşit,  la lumină ascendenţa iudeo-khazaro-tătară a duşmanului poporului român, numitul Băsescu Traian. Strămoşii săi au făcut parte dintre piromanii năvălitori asupra voievodatelor vlahe, obicei vizibil şi azi în comportamentul acestui apatrid internaţionalist.

– Deşi se spune că Popescu-Tăriceanu ar fi cam grec de origine, ADN-ul îl va indica drept un urmaş al lui Bastos, cel care l-a vândut pe Decebal, după ce i-a trimis bileţele roz lui Traian. Manopera cu bileţelul este precursoare notei informatice a lui Neacşu, de unde şi armonia dintre mirele Călin şi boierul social-democrat Ponta.

– Testul ADN aplicat pe Radu Mazăre va certifica moştenirea genetică a lui Epicur, de la care a primit nu pasiunea pentru epic, ci pe aceea legată de românismul fundamental "cur"; în varianta lui feminină, bineînţeles, şi în aprigă adversitate faţă de alternativa doar masculină "băs".

– Când Piţurcă îşi va da genomul la analizat, se va proba că este un strănepot al lui Badea Scârţar, străbunul care a inventat ţurca populară. Asta aşa, de-o precizare ştiinţifică, faptul fiind greu contestabil de oricine observă fenomenul fotbalistic autohton actual, la nivel de Naţională.

– Testarea trădătorului Patapievici îl va aduce în relaţie directă cu evreul Kosminski, băsistul călare pe ponei roz cu zvastică hăcuind la fel de maladiv valorile naţionale. Flegmarea lui pe stradă va fi instituită ca obligaţie morală şi cetăţenească faţă de moşierul venetic cu un metru pătrat de pământ la Roşia Montană.

– Dacă informaţiile vizuale o indică pe Elena Udrea ca aparent blondă, testul ADN va confirma autenticitatea statusului său. Pentru răutăcioşii care-i neagă, mai nou, calităţile vocale: ea este o urmasă a Haricleei Darclée, al cărei bunic a fost mare proprietar de pământuri în (o, tempora!) Teleormanul lui Dragnea. Pe o altă ramificaţie sanguină, urmele duc spre Maria Obrenovici, pe spatele căreia şi-a semnat băsistul Cuza abdicarea forţată.

– Cercetarea ADN-ului lui Vasile Blaga va lămuri, dacă ar mai fi nevoie, că el este Blaga şi niciodată mai mult de atât. La fel ca şi ceilalţi "lideri" de dreapta, călăriţi masochist de cântăreaţa Nutzi.

Ne oprim aici cu exemplele, până şi Jack Spintecătorul a ştiut să finalizeze la timp. Problema e: de unde facem rost noi, românii, de alt ADN?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare