Majoritatea celor care și-au dat Bacalaureatul înainte de 89 au citit Dostoievski – așa că știu despre ce anume vorbesc. Pentru ceilalți, obișnuiți cu cariere copy-paste ca Victor Ponta, fac un mic rezumat. Unul dintre personajele romanului “Demonii”, Nikolai Stavroghin, un dolce far niente cu ambiții de parvenire, urma să fie promovat lider într-o organizație politică secretă, de sorginte socialistă, extremistă și subversivă în raport cu instituția monarhică a statului de la acea vreme. Ca să fie acceptat ca lider de către membrii organizației respective, el trebuia să devină șantajabil – pentru a putea fi înhămat la carul organizației și să poata fi ținut/mânuit cu căpăstrul șantajului.
Pentru asta el era obligat să comande o crimă ce urma să fie săvârșită in numele și pe banii lui, iar dovada care făcea legătura dintre el și crima făcută trebuia să o predea organizației. Prin această crimă el nu numai că era fidelizat dar, oricând și-ar fi permis, sau doar și-ar fi închipuit că poate să manifeste cea mai mică autonomie/independență față de grup, ar fi urmat să fie demascat ca ucigaș și deferit justiției, sau compromis ca persoană publică. Vă sună cunoscut?
Așa că întreb: care ar fi “crimele” pe care cei din protipendada politico-economică care se preumblă la vedere prin instituțiile statului le-au comis pentru ca să fie lăsați să ne țină lecții despre politică, despre economie și câți dintre cei pe care nu-i vedem prin zona cătușelor la o oră de maximă audiență sunt instrumentul unei tagme de oameni unși cu alifiile șantajului? Dar cine sunt oamenii aceștia din umbră, care i-au “format” și i-au “propulsat” – și-i ghidonează cu telecomanda șantajului de vreo 25 de ani?
Reducând totul la personajul din romanul amintit, coroborând cu sinistra (și incompleta) Arhivă a CNSAS, întreb: chiar orice personaj politico-economic “credibil” trebuie să întrunească condiția necesară și suficientă a șantajabilului pentru a accede/avansa la putere? S-o luăm și altfel, pe linia carismei și/sau a capacității majorității liderilor politici de până acum de a ști cum să îmbrobodească opinia publică cu promisiuni, vorbindu-i/oferindu-i ceea ce aceasta își dorește. Să vorbim și despre ispitirea electoratului. Valul politic pe care a urcat Traian Băsescu a fost cel al luptei anticorupție – singura ofertă politică capabilă la acea vreme să câștige încrederea opinei publice. Traian Băsescu a venit cu această ofertă – sistemul s-a opus.
S-a opus în numele dreptului individual. Să nu uităm că DNA (PNA la originile nașterii) a fost făcută să prindă doar ceva plevușcă, adica niște “maidanezi” ai sistemului, pripășiți pe acolo din pură întâmplare, fără un “stăpân” mai acătării, sau dintre cei care uitaseră ai cui sunt banii pentru care aveau voie să vorbească în public.
Oamenii politici trăiesc parcă într-un fel de captivitate a sistemului care-i propulsează. Nu există decât două variante: acceptă regulile jocului, sau refuză de la început – nu există abandon pe parcurs fără consecințe majore. Nu se acceptă intrarea în joc și retragerea în timpul acestuia – e ca la jocul de poker: dacă ești în pierdere, te poți retrage, fiindcă ți s-au luat banii, dar n-o poți face dacă ești în câștig. Asta poate explica și de ce majoritatea politicienilor parcă sunt storși ca niște lămâi (mai ales de credibilitate) la final de mandat.
România, din cauza trădătorilor, și-a ratat șansa în anul 2005. Alianța D.A. ajunsese la peste 50% în intențiile de vot ale alegătorilor, iar PSD, sinistrul partid de cumătrocrație, se prăbușise la 17-20%. A fost momentul în care Călin Popescu Tăriceanu a acceptat, în primă instanță, să demisioneze și să se forțeze alegeri anticipate, alegeri ce ar fi măturat clonele politice ale lui Ion Iliescu de pe scena politică a țării. Numai că rolul minerilor din anii 90 l-au jucat un ofițer sub acoperire, deghizat în om de afaceri de dreapta, Dinu Patriciu și un turnător al fostei Securități, deghizat în jurnalist democrat, Sorin DELEANU Roșca Stănescu. Puturiciu și DELEANU l-au răzgândit pe Trădătoriceanu. Din 1 aprilie 2006 o ducem tot într-un război de uzură cu episoadele în care sistemul ticăloșit a reușit să dea lovituri mortale democrației.
Părerea mea este că și zilele acestea au fost activați toți Nikolaii Stavroghin din partide, societatea civilă și mediul de afaceri. Li s-au pus în față crimele și li s-a cerut să-și demonstreze loialitatea față de sistem. Unii și-au demonstrat-o trădând.
