AcasăSocialO zi din viaţa unui muncitor nord-coreean

O zi din viaţa unui muncitor nord-coreean

 

La ora 5 dimineaţa – deşteptarea, pe ritmurile cântecelor patriotice ascultate la difuzoare.

Nicio casă fără difuzor. Am zis difuzoare, nu aparate de radio, care sunt interzise, ca şi telefoanele celulare sau internetul, pentru că ar putea frâna avântul tovărăşesc al muncitorilor prin propaganda lor mincinoasă cum că în alte ţări se trăieşte mai bine. Mai bine decât in Republica Populară Democrată Coreeană? 

Minciuni capitaliste.

La ora 5.00 AM se anunţă: Tovarăşul Kim Jong-un, Marele nostru Conducător şi General neînfricat, se trezeşte.

Treziţi-vă şi voi, dragi tovarăşi!

La ora 5.05 AM se anunţă: Tovarăşul Kim Jong-un, Marele nostru Conducător şi General neînfricat, se spală. Spălaţi-vă şi voi, dragi tovarăşi! 

La 5.15 AM se anunţă: Tovarăşul Kim Jong-un, Marele nostru Conducător şi General neînfricat, se îmbracă. Îmbrăcaţi-vă şi voi, dragi tovarăşi!

La ora 5.25 se anunţă: Tovarăşul Kim Jong-un, Marele nostru Conducător şi General neînfricat, ia micul dejun. Dumneavoastră vă punem puţină muzică în memoria Măreţului Lider, Tovarăşul Kim Ir-sen, în veci fie cu noi!

La ora 5.30 muncitorii revoluţionari nord-coreeni părăsesc casele, doi câte doi, îmbrăcaţi în uniforme şi pleacă încolonaţi înspre locurile de muncă, fabrici şi şantiere, cântând cântece patriotice timp de o oră, pe drum.

La 6.30 ajung la locurile de muncă, unde fac 15 minute gimnastică pentru a nu se îngrăşa. E o dietă inventată de măreţul popor nord-coreean, care nu acceptă îngrăşarea decât dacă e practicată de Marii săi Lideri.

La 6.45 fiecare îşi ia locul său şi începe o veritabilă cursă pentru îndeplinirea planului. Cei care nu reuşesc se roagă cu ochii în lacrimi să fie lăsaţi să vină şi duminica la lucru, gratis, pentru a îndeplini corespunzător planul trasat de Tovarăşul Kim Jong-un, altfel viaţa lor nu mai are niciun rost.

Acum câţiva ani, tovarăşa Won-Hee, în vârstă de 19 ani, cea mai bună sudoriţă din întreprindere, s-a îndrăgostit de tovarăşul Huan Seung, de 21 de ani, sculer-matriţer şi a cerut Partidului să se poată căsători cu el, fiindcă sunt amândoi tineri, frumoşi, deci vor face copii sănătoşi care să pună în practică măreţele idealuri ale Tovarăşului Kim Jong-un, Măreţul Conducător şi General neînfricat.

Răspunsul a fost negativ, iar brava sudoriţă, în care partidul îşi pusese atâtea speranţe a fost retrogradată ca ajutor de sudor, pentru insubordonare. Noroc că era bine văzută la locul de muncă, altfel o putea păţi şi mai rău.

Preşedintele Organizaţiei de Partid din fabrică i-a trasat sarcina de a se căsători cu Hyun Soo, 46 de ani, cel mai bun macaragiu şi tată a 8 copii, căruia soţia i-a murit luna trecută şi are nevoie de o mamă pentru a-i creşte pe cei 8 viitori luptători ai păcii, în vederea îndeplinirii sarcinilor trasate de Tovarăşul Kim Jong-un, Măreţul Lider.

La început, tovarăşa Won-Hee a încercat să spună că se mai gândeşte dar, după ce a fost retrogradată ca ajutor de sudor, lucru ce însemna o mare ruşine pentru ea şi familie, iar tânărul ei prieten Huan Seung a fost mutat ca soldat la graniţa cu statul imperialist Coreea de Sud, a consimţit să se mărite cu tovarăşul macaragiu de 46 de ani, tată a 8 copii; angajându-se să-l iubească de-acum tovărăşeşte deoarece şi-a dat seama că este un om şi un tovarăş minunat, experimentat în viaţă.

Astăzi au împreună 13 copii, cu acei 8 din prima căsătorie a tovarăşului, şi sunt o familie fericită mai ales de când fiul cel mare a fost angajat ca ucenic frezor în întreprindere.

Să nu mai zic de faptul că Won-Hee şi-a cumpărat de la un negustor chinez prima ei rochie albă cu trandafiri roşii, în valoare de 1 dolar.

Ce-i drept, o poartă numai seara, cam cinci minute, pe ascuns, în baia comună de pe palier, când toată lumea din bloc doarme.

Atunci se priveşte pe furiş în oglindă şi se gândeşte că este prinţesă sau, mult mai frumos, muncitoare într-o fabrică din China.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare