* În sfârşit, s-a prins şi Obama că Statul Islamic este o "organizaţie barbară" şi promite distrugerea ei, neuitând să precizeze că orice operaţiune terestră în Siria ar fi o eroare. Am aflat care sunt şi principalele direcţii de acţiune gândite de strategul Casei Albe: lansarea asupra jihadiştilor a tone de praf de strănutat, folosirea unor drone muzicale, care să-i oripileze pe terorişti cu muzica satanică a lui Eminem, răspândirea unor manifeste prezentându-l pe Abu al-Baghdadi alături de Madonna, dublarea mesajelor de încurajare pentru Europa după fiecare atentat al barbarilor. Înfricoşaţi, islamiştii l-au ameninţat şi ei pe Obama cu atentate la Casa Albă, în timpul unei partide de golf cu Kerry. Tot în Anonymous s-ar părea că avem cele mai întemeiate speranţe, între două hotfixuri la crackul pentru Call of Duty.
* Europol avertizează şi ea asupra pericolului unor noi atentate în Europa, deşi liderii europeni s-ar fi aşteptat la un respiro necesar partidelor amicale de fotbal. Ai dreacului jihadişti, nu se mai astâmpără odată ba, mai mult, vor să şi învrăjbească relaţiile dintre gazdele europene şi migranţii sosiţi să pună umărul la lupta contra terorismului. Se presupune că paşaportul suspect găsit lângă un kamikaze explodat a fost plantat acolo chiar de colegii lui, exact în scopul pomenit. La viitorul atentat vor lăsa şi o fotografie a lui Merkel în costum al Statului Islamic, pregătindu-i soţului chimist un pachet exploziv, cu ştrudele ambalate pe stil şaorma. Meciul continuă, deloc amical, e cazul ca şi noi, eventualele victime, să ne pregătim paşapoartele şi centurile pentru control.
* Politicienii au început atacurile concertate asupra guvernului de tehnocraţi, remarcând că în prima zi de după învestire aceştia n-au rezolvat problemele nerezolvate de 25 de ani. Să realizeze şi poporul ce-a făcut atunci când a ieşit în stradă să strige că toate partidele sunt aceeaşi mizerie. Dacă tehnocraţii continuă în acelaşi ritm, e posibil ca până la sfârşitul săptămânii să nu avem nici măcar 1000 km de autostradă, pe care un politician ca Ponta (doar un exemplu) îi făcea în cinci minute, cu un surâs şi o glumă despre drumarul Băsescu.
* În lipsa incendiilor catastrofale, am mai avut unul mic, de antrenament, la anexa unui restaurant din Bucureşti. Nu au ars decât 100 de metri pătraţi, un fleac pentru cât ştie românul să dea foc atunci când îşi aprinde ţigara cu canistra de benzină în mână. Pe pariu că în weekend ne revanşăm cu unul mai serios?
* Dănuţ Şova, băiatul acela special de la proiectele speciale ale lui Ponta, este suspect de încă o mită, de data aceasta cotată pe la numai 100.000 euro. Măi băieţi, pe când ceva şi despre zecile de milioane date de Şova mamei sale de la Bechtel, în văzul naţiunii oripilate de pensia lui Băsescu? Că ăştia 100.000, împărţiţi cu stângiştii specialişti în drept din partid, n-au fost decât bani pentru o vacanţă, acolo, pe vreun pachebot amărât, de croazieră.
* Avem şi noi atentatele noastre: un geamantan gol găsit în apropierea Parlamentului a declanşat alarma cu pirotehnicieni deplasaţi la faţa locului. Una falsă, geamantanul fiind gol şi inofensiv. Surse de încredere afirmă că ar fi fi fost plasat acolo chiar de un parlamentar, care a vrut să avertizeze astfel asupra atentatului din Parlament produs prin silirea aleşilor să accepte un guvern de tehnocraţi. Să vii în politică şi Parlament cu un geamantan gol şi să ieşi de acolo cu el tot gol, asta da stare de urgenţă naţională!