Ca un lider unional ce se pretinde a fi, frau Merkel ar face bine să se gândească mai mult la binele Ioropii și mai puțin la beneficiile propriului popor atunci când o prind după-amiezile în ținuta de somn, cu mustața lui Adolf pe figură și-nvelită în uniforma aia de fuhrer made în Taiwan. Când te dai șmecher de E.U. nu întinzi mâna, ca Ceaușescu, și împarți itinerarii pentru deportați cam cum ai deschis, mai an, porți alternative pentru refugiații ce veneau să te caute pe sub fuste.
Ce să facă România cu teroriștii deportați ai Angelei când, în țara asta, eşti supus terorii de cum ai păşit afară din casă? Păi nu e românul, zi de zi, înconjurat de terorişti de care cancelara nu și-a propus nicicând să îl scape? Ce, nu ne crezi? Păi să ți-i prezentăm, Angelo, în ordinea numerelor de pe tricou:
Nespălatul. Neobosit, atacă în orice moment al zilei, din zori şi până-n seară. Preferă armele biologice, pe care le ascunde în tricou, cămaşă, la subţiori, ba chiar şi-n păr, iar muniţia este inepuizabilă. Are efect distrugător pe o rază de aproximativ 10 metri şi efect omorâtor pe o rază de 3 metri. Teoretic, acest tip de terorist poate fi anihi- lat extrem de simplu, doar cu apă de la robinet. Practic însă, e imposibil să-l apropii de orice sursă de apă.
Taximetristul. Acest atacator dezlănţuie jihadul 24 din 24, 7 din 7, 365 din 365. Fanatic religios, teroristul taximetrist practică auto-adulaţia, motiv pentru care agresează orice individ care nu i se închină cu smerenie. Atacă pe străzi, în special în intersecţii sau în coloană, şi preferă armele masive, cu motor. Deşi armele sunt prevăzute din construcţie cu sistem de semnalizare, teroristul nu-l foloseşte niciodată, considerând că un dumnezeu ca el n-are nevoie să-şi semnaleze prezenţa.
Manelistul. Este exponentul terorismului cult, care foloseşte ca armă o înşiruire repetitivă de note muzicale şi tânguiri. Ţintele sale predilecte sunt „dujmanii”, pe care-i terorizează aruncând cu banii, din postura sa de „boss de boss”. O altă ţintă e limba română, pe care o agresează cu un pupik pe skumpik sau cu declaraţii shukare. Manelistul poate fi ucis cu metale, însă capacitatea sa de înmulţire este atât de mare, încât orice demers în acest sens devine inutil.
Melteanul. Este cea mai numeroasă şi cea mai adaptată specie de terorişti, însumând toate calităţile speciilor anterior menţionate. Astfel, melteanul e jegos ca nespălatul, e la sine închinător ca taximetristul şi e boss de boss şi extrem de fertil ca manelistul. De fapt, de vreo 20 ani, România este a meltenilor.