AcasăActualitateVrem biserici zburătoare și nu mega catedrale!

Vrem biserici zburătoare și nu mega catedrale!

Știm cu toţii că Biserica este vehiculul lui Dumnezeu pe pământ, cel care trebuie să-l teleporteze pe om din gregar la înălţimile accesibile doar prin credinţă. Și cum bine mai știm, mulţi dintre piloţii în sutană au cam pierdut ei înșiși apetitul pentru ridicare la cer, cedând ispitelor terestre geologice sau biologice.

În plină expansiune mondială, Maica Rusie a surprins prins concretizarea unui proiect mai demult anunțat și mai de toată lumea considerat fantezist. Armata rusă are în dotare biserici zburătoare, cu instrumentarul specific necesar și preoţi parașutiști. Construcţia se încarcă pe bucăţi, ca orice utilaj militar cu gabarit balșoi, urmând a fi asamblată la sol după aterizare. Iniţiativa e lăudabilă, chiar dacă aprobarea a venit nu din partea Celui de Sus, ci prin binecuvântarea părinţilor cu grade de la colonel în sus, canon obligatoriu pentru ungerea în rândurile Patriarhilor și Preacuvioșilor pravoslavnici. Inițial ideea a stârnit controverse în guvernul de la Moscova, date fiind costurile foarte mari declarate de armată. Bănuim că fraţii pe rit vechi întru ortodoxie s-au adaptat și ei la rigorile riturilor noi întru achiziţionarea odoarelor cu plată de la buget, anatemizând cu sfântă indignare capitalistă ofertele la preţuri nesupuse sacrei întreiri.

Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului Putin încă 2-3 mandate lăudat. N-ar fi stricat să luăm și noi prin aleșii BOR aminte, iar în locul măgăoaiei scumpe cu nava ancorată la sol, să construim o armată de bisericuţe aeropurtate. Să ne gândim numai la utilitatea mobilităţii lor, dat fiind harul preoţilor noștri de a sfinţi orice, de la făbricuţe de votcă până la lifturi și așezăminte cu parașute!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare