Printr-o întâmplare cu siguranță neîntâmplătoare, am făcut un drum până la Brașov cu o mașină condusă de un om pe care nu l-am vazut niciodată până acum și care nu auzise prea multe despre lucrurile legate de istoria recentă a României, o istorie presărată cu fapte rare de curaj, demnitate și martiraj, fapte excepționale și ele deloc întâmplător, ascunse marelui public consumator de andrele, manele și petarde destul de măruțe.
Am mai avut eu în urmă cu vreun an, uluitoarea surpriză să descopăr că niște studenți pe la studii de securitate și apă, caldă, nu știau nici când a făcut Cuza Unirea și de fapt nici dacă a făcut-o, și nici ce a fost cu 23 august, ori cu 25 octombrie ‚44, iar mai jos mi-a fost frică să-i mai stârnesc, ca să nu descopăr că de fapt am fi putut să ne tragem din vreun rege valon, că tot se duc ei des pe la Bruxelles în călătorii de studii pe bani europeni! Cum să mă mir că șoferul meu de ocazie, un băiat spălat de București cu facultate la fără frecvență nu știa ce a fost pe la Stalingrad în război, ori mai puțin, ce a fost cu partizanii ori cu deținuții politici de după venirea comuniștilor la putere…
Prima discuție mai serioasă avea să fie dusă brusc de amicul de la volan către Ceaușescu și realizările lui. Că ce părere am eu despre Ceaușescu prin prisma situației disperate de jaf generalizat din țărișoara noastră violată cu repetiție în 27 de ani de imperialiști hulpavi? De la nivelul vârstei de 30 și ceva de ani imi zice că pe vremea aia toată lumea avea de muncă și țara era bogată și mai aveam si datoriile plătite! Mi-am dat seama imediat că aș putea să-l duc pe amic într-un fel de călătorie inițiatică la comemorarea lui Nicolae Purcărea, unul dintre Sfinții închisorilor, de la a cărui plecare la Domnul s-a împlinit un an în septembrie. Cum tot în Brașov mergea și el am fost bucuros când i-am stârnit curiozitatea, că poate așa din gură în gură se mai deșteaptă pulimea și mai avem și noi cu cine ridica patria din genunchi! Căci nu am putut să-l desconsider pe el pentru neștiință, așa cum nici pe ăia micii de la facultate nu am putut să-i condamn, decât un pic, poate, că-s pătimaș uneori și mă oftic să văd ca ai douăj de ani, că mă îngropi în engleză, dar nu știi de unde vii din istorie… Și nici de unde vin mă-ta cu tac-tu și cu tot neamu’! Sigur că nu e toată vina a neștiutorilor , ei sunt doar victime ale programului național de relaxare, care ne-a pus aproape două generații pe butucul istoriei, iar lângă butuc stă pregătit un gãde care vorbește când rusește când englezește, după cum ne e bulanul.
La Brașov, la Centrul Cultural Reduta de pe lângă Piața Sfatului, lume multă să n-ai loc să arunci un ac! Prietenul meu șofer a început să ia treaba în serios, fiind convins până atunci că va fi tot o labă de conferință, la care vin câțiva moși și la care nimeni nu ascultă de fapt pe nimeni! Când a văzut că mai mult de 70 la sută sunt tineri cu priviri inteligente si când l-a văzut pe Puric pe scenă la masa celor care urmau să vorbească a devenit curios! Așa a aflat despre drama lui Nicolae Purcărea, arestat pe când era foarte tanar de regimul Antonescu şi apoi de comuniști, că a trecut în cei 20 de ani de pușcărie politică prin toate centrele de exterminare de la Jilava până la Aiud, Gherla, Periprava inclusiv în iadul de la Pitești! Acest monument de credință și bunătate și-a vindecat sufletul zdruncinat – mai ales după fenomenul Pitești – prin artă, prin sculptură, prin meșteșugul pe care l-a transmis mai departe studenților pe care i-a ștampilat cu har si frumusețe pentru tot restul zilelor lor! A vorbit mai întâi Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, Octav Bjoza, arestat in studenție fix acum 60 de ani, fiindcă a fluierat în biserică pe când se murea sub bocanc bolșevic la Budapesta, iar discursul a fost ca un tanc nemțesc, așa cum este de fiecare dată, dar păcat că la televizor nu e loc de atâta Carla’s Limbs. Oameni care l-au cunoscut pe Nicu Purcărea, declarat Patrimoniu Viu UNESCO, au vorbit cu drag despre marele spirit si despre lupta anticomunistă, și am fost foarte atent să văd ce față face amicul șofer când s-a spus că mai bine de jumătate din foștii deținuți și executați politic au fost legionari, când el săracu’ a învățat de la școală și din filmele lui Nicolaescu că legionarii au fost un fel de “bau-bau”, iar în anii din urmă Florian file de poveste continuă minciuna propagată de bolșevici în anii ‚50… Nici eu, ăsta cu pretenții de domn, nu am scăpat în ceaușism de intoxicarea lui Pistriatul, de „Nu trage dom’ Semaca” ori de „Locotenente lasă comedia, îți ordon să te retragi!” Ce argumente să găsești chiar si după atâția ani de deșteptare și reconsiderare, când legea antilegionară interzice aidoma guvernului Petru Groza însăși cercetarea elementară pur istorică? Cum să te uiți în ochii de oțel ai bătrânilor luptători pentru libertate care nu au dat înapoi în fața atâtor orori, când cei din generația noastră se pișă în izmene doar dacă se uită unul mai urât și îi amenință că nu vor mai avea cu ce să plătească amărâta de rată la mașină? Greu de comparat si de pus în balanță curajul de atunci cu frica de acum…Parcă ar trebui să fie tocmai invers, că atunci te băgau la bulău fără judecată, nu ca acum, relaxati-vă! „Copiii dau foc la părinți, și banii te-nvață să minți”, este cel mai rebel cântec al lui Dinu Olaraşu, la care mă-ntorc ca la silaba dintâi când mă întâlnesc cu vreun fost închis politic și apoi mă uit in jur…
Și ca să mai terminăm cu marota asta antilegionară, cine are urechi să îl asculte pe Octav Bjoza el spune de fiecare dată că dincolo de gratii nu au fost decât luptători anticomuniști, fără culoare și apartenență politică. Și chiar și așa, eu decrețel născut în comunism, prefer oricând bunătatea și distincția lui Nicu Purcărea un legionar necomunizat, un român care nu s-a lepădat de credință și de bunul simț românesc autentic până în ziua de pe urmă. Chiar și amicul șofer, care zice autopersiflant că are creierul cat nuca, până și el își dă seama ușor că ce zic eu aici nu e apologie, ci antidot la prostie! Și ușor, ușor, armata încuiaților va deveni din ce în ce mai mică și ce să vezi, toți șoferii vor trece în partea ailaltă, dincolo de tranșeele ignoranței și dezinformării! Și abia atunci, fie să renască ce trebuie să renască, cum zice Nicu Covaci, iar celorlalți, gura manelească să le amuțească cum zice mandea când se supăra pe viață și dă vârtos in chitară, în față la circa de poliție!
Iar pentru Floriani și mesiani o prima strofa, că-i gratis azi: ”Muți-r-ar gura manelească / Ce cantă tare și urat / Să i se facă limba flască / Și să-i rămână trilu’-n gât!” Sau mai exact, daca vreți: ”Muți-r-ar gura stalinească / Ce zice tare și urât / Să i se facă limba flască / Și să-i rămână vodka-n gât!”
Învârte flaşneta să cânte pamfleta, am zis!
