Unul dintre voi m-a pârât că mă plâng universului întreg din cauza felului ei de a găti. Trădătorul s-a gândit, desigur, că astfel mă va înlătura de la moştenirea zaharniţei din argint pe care mătuşa mi-o promite încă din anul în care am avut vârsta potrivită pentru a-i asculta poveştile de la Şcoala de fete, fără să casc obraznic.
Vreau să-i mulţumesc totuşi pârâciosului anonim, deoarece mătuşa şi-a simţit orgoliul mai şifonat decât tricourile Briannei Caradja şi a decis a ne pedepsi cu o masă tradiţională de Paşte , lipsită de savoarea obişnuitelor ei trăsnăi culinare.
Au părut să fie recunoscători pentru această schimbare de stil şi ceilalţi invitaţi ai mătuşii, pentru care mătuşa a întins masa de 12 persoane şi mult pânditul serviciu Rosenthal. Pentru serviciul ăsta mi-am exprimat deja disponibilitatea de a petrece cu mătuşa o săptămână întreagă la băi, la Tuşnad. Este posibil să-l pierd însă în favoarea unui văr care i-a promis că îi bate un an întreg covoarele!
Au fost prezenţi o verişoară şi proaspătul ei soţ, care s-au pupicit de la ciorbă până la mici şi s-au pisicit într-un aşa hal, că au lăsat păr de pisică până şi pe câinele mătuşii; doi soţi de vârsta mătuşii, ea trăgându-l de mânecă ori de câte ori el atingea paharul, el cu o privire pe care infima cantitate de alcool nu reuşise să o transforme în altceva decât în pură disperare; fiica vecinei de la 4, patroană de cofetarie, căreia matuşa dorea să îi facă neapărat cunoştinţă cu un nepot durduliu şi exasperat să îl tot întrebe toţi când se însoară; un văr care ne-a rugat să nu ciocnim toate ouăle în capul iubitei sale, una care ne spunea cât e de mişto la shopping în Dubai şi care nu se lăsa întreruptă decât de propriul râgâit şi doar, uneori, de grohăitul ce trecea drept râsul tatălui junei, adus în loc de cadou de la iepuraş.
Fiindcă o aşa adunătură pestriţă ca un ou vopsit în foi de ceapă nu poate alunga plictiseala provocată de cele 70 de partide de şeptică, lungi cât o zi de luni, decât cu o sesiune de bârfă pascală, am dezbătut toate subiectele sensibile ale familiei: de la permanentul de caniche plouat al Cocăi până la blonda misterioasă cu care umblă unchiul Aurel.
Şi pentru că, oricum, am cam dat tot din casă, nu văd de ce nu v-aş spune şi că la final, încurajaţi de vişinata mătuşii, am lăsat ruşinea la o parte şi am încins o horă moldovenească, de am făcut candelabrul să se zguduie şi orice om cu simţul moderaţiei să se prăpădească de râs!
Cu speranţa că încă mai am o şansă la zaharniţa din argint a mătuşii, precum şi la orice alte moşteniri ale rudelor mele, oricât de îndepărtate ar fi ele, ţin să le aduc aminte tuturor că acest text este un pamflet şi, pentru binele meu, ar trebui tratat ca atare!
