"Nu mușca mâna care te hrănește!" spune un vechi proverb românesc. Atât de vechi, că poate și-a pierdut rostul și sensul. Atât de vechi încât bunul simț, omenia și respectul, trăsăturile de bază care stau la temelia Omului, au devenit atribute desuete.
Nu mi-aș fi imaginat niciodată că anul 2017 va reprezenta anul în care România își va premia detractorii, își va lega destinul de minți submediocre și va pune ștampile care dau putere, pe caractere infecte. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că în România lui 2017, indivizi cărora le plătim salariile, adică angajații noștri, nu doar că mușcă mâinile muncite care îi hrănesc, dar caută să micșoreze meritele și să defăimeze generația care le-a creat locuri de muncă.
"Scârbe, naziști, mineri", așa am fost numiți de către indivizi care în viața lor nu au produs nimic material, uman sau intelectual în afară de a-și așeza fundurile generoase pe scaune plătite din bani publici. Așa am fost numiți de către prostovani care ajung vedete pe spatele nostru, cei care mergem la muncă și ne plătim taxele și impozitele, în timp ce ei atârnă pe facebook sau pe la televiziuni ca să ne calomnieze.
Nu mi-aș fi imaginat niciodată că ne vom încredința din nou destinele unor penali cu suspendare care se auto declară mândri că sunt români, adevărați creștini, dar structura lor interioară e seacă, falsă, preacurvesc în spațiul public fără jenă, duc lipsă acută de noblețe iar rădăcinile lor sunt adânc înfipte în combinații și șmenuri, fără pic de respect pentru dreptul la viață al celor care i-au votat.
Nu mi-aș fi închipuit niciodată că românii se vor da din nou pe mâna penalilor care își afirmă cu patos dragostea pentru patrie doar în ani electorali, în cele mai grețoase moduri cu putință: cu lacrimi în ochi, în genunchi, preș în fața alegătorilor, jurând cu mâna pe inima din partea dreaptă respect și credință. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că părinții noștri ne vor încredința viitorul unor tâlhari care afirmă că apără drepturile poporului roman, dar precupețesc orice efort al acestei țări de a trăi mai bine.
Nu credeam că cetățenii acestei țări vor pune încă o dată ștampila pe indivizi care îngroapă munca cinstită, democrația, civilizația, libertatea, care numesc critica nazism iar nemulțumirea "lovitură de stat". Nu credeam că în 2017 cei care ies în stradă ca să apere sau să susțină o cauză națională pot fi numiți mineri. Nu îmi imaginam că românii ar mai alege încă o dată ca răutatea, micimea, prostia sau țățismul frustraților să guverneze România.
Nu credeam că în fruntea unei țări vor mai fi vreodată aleși indivizi care nu au făcut niciodată nimic pozitiv pentru țara lor, pentru compatrioții lor, oricat de modest sau neinsemnat, ba dimpotrivă, au pus piedici și au aruncat cu noroi în cei care au adus plus valoare unei societăți, minimizându-le valoarea și drepturile. Nu credeam că semenii noștri vor mai pune în fruntea țării, încă o dată, persoane care dau în cap celor care luptă pentru o Românie mai bună.
Credeam că, la 27 de ani de la Revoluție, timpul ne va maturiza și ne va face mai înțelepți. Credeam că în 27 de ani am avut timp să înțelegem că PSD-ul este construit după chipul și asemănarea lui Ion Iliescu. Credeam că am avut la dispoziție 27 de ani ca să devenim mai deștepți. Se pare că nu. Au trecut 27 de ani în care am devenit doar mai bătrâni și mai umili, mai resemnați și mai senili. Au trecut degeaba 27 de ani.
