Un roman, rezident în Italia și domiciliat într-una dintre suburbiile orașului Palermo, a fost reținut ieri de carabinieri, asupra sa găsindu-se o cantitate impresionantă de marijuana, ambalată în pungi și depozitată în portbagajul autoturismului proprietate personală.
Românul a fost denunțat de unul dintre vecinii săi, un pensionar italian care a sunat la numărul de telefon de urgență pentru a le aduce în atenție autorităților, după cum s-a exprimat, ”traficul de droguri” ce se desfășoară în cartier la adăpostul măsurilor excepționale anti coronavirus.
La sosirea la fața locului, carabinierii l-au surprins pe rezidentul roman chiar în momentul în care acesta descărca o cantitate considerabilă de marijuana din portbagajul mașinii.
„Nu sunt vinovat de niciun fel de trafic, toată iarba asta este pentru consumul meu personal. Mi-am făcut, asemeni tuturor cetățenilor responsabili, aprovizionarea pentru două sau trei săptămâni pe care trebuie, conform legii, să le petrec în izolare” a fost cuvintele cu care bărbatul de 36 de ani a întâmpinat forțele de Poliție.
Românul a fost reținut imediat, fiind transportat, nu fără scandal, în arestul Poliției din Palermo, pentru cercetări suplimentare.
"Dacă tot mă duceți la închisoare, lasăți-mă măcar să trag și eu câteva fumuri, pentru relaxare", ar fi strigat rezidentul cu inițiativă, în timp ce era încătușat și băgat în mașina de patrulare.