Nu sunt un creștin habotnic dar îmi place să vizitez, cu orice prilej, lăcașurile de cult din întreaga țară, în căutare de liniște și de răspunsuri la întrebări. Din nefericire, însă, treaba asta cu răspunsurile e cu dus și întors. În sensul că, de multe ori, intru într-o biserică cu niște întrebări și ies cu altele. Așa s-a întâmplat, spre exemplu, când am văzut prin Moldova prima cutie a milei dotată cu două sisteme de ferecare. De ce două și nu unul singur? De ce nu trei?
Nelămurirea mi-a fost spulberată abia recent, după repetarea experienței într-un așezământ din Bărăgan, de câteva veterane cu batic negru aflate pe post de consilieri: în biserica respectivă oficiau doi preoţi. Fiecare cu cheia lui. Iar amplasarea a două închizători chinezeşti pe cutia milei creştine îi ferește astfel de ducerea lor în ispită de către diavolul cu mai mulţi ochi decât Argusul Patriarhiei.
Lăsând deoparte evidenta lipsă de credinţă a celor doi – a unuia faţă de celălalt – găsesc că soluţia este drept aleasă, ca o judecată solomonică.
Să mă explic: lăcaşul poate avea, conform dispoziţiilor de Sus, o singură cutie pentru colectă. Dispunerea a două astfel de sub-lăcaşuri ar crea nu numai impresii nefavorabile, dar şi disensiuni cu totul nepotrivite, dat fiind că suntem (inclusiv ambii preoţi) egali în faţa Domnului. S-ar produce inechităţi în nivelurile de colectare, cutia preotului tânăr şi aducând destul de bine cu Banderas umplându-se mult mai rapid şi necesitând dimensiuni indecente faţă de cea a părintelui vârstnic şi încremenit în mersul pe jos la serviciu. Inegalităţile sunt uşor de observat cu ochiul liber în ce priveşte raportul dintre enoriaşele prezente la slujbele celor doi; nu ar fi indicată extinderea lor şi asupra generozităţii măsurate în bancnote a dreptcredincioaselor, că doar nu suntem acolo la vreun spectacol cu cipăndei drăcoşi. Ar fi ca şi cum s-ar amplasa cutii diferite, una pentru Tatăl şi alta pentru Fiul, lăsând Sfântul Duh să se descurce prin imanenţă neeficientă financiar.
Eu aş sugera, dacă m-ar băga cineva în seamă, montarea şi a celui de-al treilea lacăt, cu cheia aflată în posesia unui cenzor al Patriarhiei. Asta ca să se respecte principiul Sfintei Treimi şi în Sfânta Biserică să nu mai existe decât discuţii cu aplecare doar asupra Sfintelor Scripturi; bunăoară, lămurirea unei vechi dileme creştine: Ce a folosit Isus când i-a alungat pe negustori din Templu? Un toiag Patriarhal sau cârja umilă a ologului vindecat prin credinţă, iubire şi fără răsplată în arginţii deşertăciunilor omeneşti?
