AcasăActualitateAnonimii suntem noi, cei care ţi-am plătit salariul!

Anonimii suntem noi, cei care ţi-am plătit salariul!

Pe doamna Elena Udrea a pătruns-o mai nou Tatăl Ceresc cu acordul Măicuții Domnului şi se pare că cei care îi urmăresc activitatea nu prea au cuvinte de laudă la adresa noii orientării profund religioase a fostei Primei Dame, deşi creştinii dezamăgiți ar trebui să ştie până acum că prima meserie din lume s-a tot înmuiat într-o reconversie de succes, numită “politică”.

Revenind, doamna Udrea se plânge de cei care se plâng şi povesteşte astfel pe pagina ei de feisbuc:

"Să îmi fie scuzată aroganța, mai ales că suntem în Post (pe când era), dar pe copleşitoarea majoritate a celor care țin să mă critice, închipuindu-şi eventual că sunt inteligenți şi ironici, nici măcar nu îi cunosc. Adică, în timp ce ei se dau de ceasul morții să aibă opinii la adresa mea, eu habar nu am cine sunt ei…   "Mintile luminate discuta idei; mintile mediocre discută evenimente; mințile mici discută oamenii". (Eleanor Roosevelt)".

Aveți dreptate, doamna Udrea. Noi, ăştia care te criticăm, suntem nimeni, nişte anonimi de care tu nu ai avut habar niciodată, nici măcar atunci când îți plăteam salariul, gențile, călătoriile, pantofii, galele, casele sau maşinile. Noi suntem acei nimeni cărora le-au putrezit părinții şi prietenii în spitale infecte, ăia care şi-au trimis copiii pe drumuri neasfaltate la şcoli cu veceuri în curte, ăia care s-au cutremurat când au văzut adolescenți instituționalizați legați de garduri de corupți jegoşi, ăia care plătim, nu furăm taxe şi impozite, noi sutem proştii fără tupeu de hoți. Sigur, dumneavoastră, mai nou pe drumul dezvoltării personale înspre targetul de moaşte al PSD şi cu speranța în suflet că judecătorii vor vedea schimbarea la față din penală în evlavioasă, credeți că toți suntem nu doar anonimi, dar şi proşti. Este normal să gândiți aşa din moment ce continuați să vă bateți joc de noi în libertate, fără repercusiuni.

În drumul dumneavoastră spre sufletele sensibile de enoriaşi spălați pe IQ, aţi luat prea de bune vorbele "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Mt. 22, 39) ".  Dacă te iubeşti pe tine prea mult, doamna Udrea, nu mai ai putere să îi iubeşti şi pe anonimii enervanți pe care i-ai sărăcit. Din păcate, tu nu poți fi un model de fericire, aşa cum te autodescrii tot pe feisbuc "deci, vă dau dreptate celor care v-ați întrebat ce motiv aş putea avea de Fericire? Motivul sunt eu insami…", pentru că fericirea înseamnă să îți pese că, din averea ta adunată neortodox, s-ar putea construi adăposturi, spitale sau şcoli pentru fraieri.

Tu nu reprezinți fericirea. Tu eşti doar un monstru parvenit de egoism, ipocrizie, minciună şi aroganță. Te iubeşti atât de mult pe tine însăți încât nimeni nu mai are loc în ființa ta. Tatăl Ceresc, cel de care te-ai îndrăgostit brusc în ultima lună, NU te îndeamnă să îi consideri pe cei care te critică drept “minţi mici sau mediocre”. Dimpotrivă. Aşadar, doamnă, mai bine ia în considerare noua poruncă a Tatălui Ceresc: "Poruncă nouă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu" (Ioan 13, 34; 15, 12).

Leapădă-te de aroganță şi de prea multă dragoste de sine, doamna Udrea! Eşti complet lipsită de trăirea cu Dumnezeu. Tu cunoşti numai trăirea cu sine, călcând peste cadavrele proştilor care te-au tolerat din bun-simţ.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare