O să-mi spuneţi că titlul e pus aiurea, fiindcă Profetul Mahomed era un abstinent sadea, care nu s-a atins de vin nici măcar la botez – el fiind musulman la bază – darămite să mai coboare în vreo cramă. Perfect adevărat, da’ ştiţi de ce nu s-a atins omu’ de vin? Deoarece pe atunci „Cheia Vinului” încă nu se înfiinţase, că dacă ar fi existat, acum nu mai aveam fundamentalişti cu dinamita de gât, ci miliarde de cheflii care s-ar fi rugat la zeul viţei, închinând de vreo cinci ori pe zi câte-un pahar, cu faţa spre Mecca…
Bine, bine, veţi mai spune voi, da’ ce chestie formidabilă, dom’le, e „Cheia Vinului” asta, de ar fi convertit până şi profeţii anahoreţi la beutură? Ei, bine, să ştiţi că e chiar o chestie formidabilă. Pentru că, vorba reclamei, cu băutul ăsta nu-i aşa cum crede lumea, dai pahare pe gât, te faci rangă şi adormi în lift. Nooo! Băutul e o artă şi deşi în România sunt milioane de guţulani care se laudă că sunt experţi în arta asta, adevărul e că ei sunt mai degrabă diletanţi şi impostori. I-am auzit pe mulţi lăudându-se: „Băi am băut aseară un vin franţuzesc extraordinar! E drept, acu’ îmi crapă capul de durere, da’ cred că nu de la vin mi se trage, ci de la cârnăciorii ăia cu care l-am asezonat”. Bă, mă leshi? Zi mai bine că ai băut o poşircă făcută pe vapor, între Shanghai şi Hong Kong, căreia i-au fript chinezoii o etichetă în franceză, ca să-i păcălească pe fazani. Nu mai zic de un alt dezavantaj al consumului de băuturi necunoscute, în locaţii necunoscute: după vreo cinci pahare, nu mai ai habar unde te afli, cum te cheamă şi unde stai, aşa că, dacă vinul ţi l-a asigurat restaurantul, sigur carnea ţi-o asigură nefericitul taximetrist care vine să te ridice de la locul faptei.
Vedeţi dumneavoastră, dragi cheflii, asemenea lucruri nu se întâmplă dacă foloseşti serviciile „Cheii Vinului”. Şi pentru că v-am ţinut destul în suspans, hai să vă spun care-i treaba cu Cheia asta. Este vorba de o companie româno-germană, membră a colosului german de profil WIV, al cărui slogan este „ambasadorii culturii vinului”. Ei, bine, ambasadorii ăştia au ajuns şi în România, prin simpaticul plenipotenţiar Marius Damaschin, preşedintele firmei „Cheia Vinului”, singura companie autohtonă ce oferă servicii de degustare de vinuri la domiciliul clientului.
Cum funcţionează sistemul? Să presupunem că vrei să faci un zaiafet cu ştaif şi n-ai niciun chef să-i vezi pe invitaţi cum toarnă, discret, în vreun ghiveci, paharul cu vin cumpărat din supermarket. Atunci dai matale un telefon la dl Damaschin şi omul vine cu o valiză pântecoasă, în care se află vinuri de toate culorile şi dulceţurile. Pe urmă, timp de vreo două ore, te-nvaţă să bei. Gratis, fără să-ţi ia bani pe meditaţii, fiindcă sigur tu nu ştii să bei, deşi ai impresia că eşti as în aşa ceva. Damaschin, specialist în licori de soi, te bagă mai întâi în viticultură, explicându-ţi cum e cu cultura viţei de vie, de la Burebista încoace, pe urmă îţi ţine şi o mică lecţie de oenologie, arătându-ţi ce-i ăla buchet, ce-i ăla post-gust, ce-i aia limpiditate. La final, te trece puţin şi prin geografie, cu exemplificări: uite, ăsta-i demisec din Franţa, pentru pretenţioşi, ăsta un demidulce din Spania, care-ţi vrăjeşte dama singur, în caz că tu eşti prea timid, ăsta e un sec unguresc care-ţi zburleşte mustaţa, chiar şi dacă n-o ai…
Şi, după ce a gustat la soiuri alese cât n-a gustat într-o viaţă, potenţialul client e liber să cumpere din desaga lui Damaschin ce vrea muşchii săi palatini, că doar vrednic e lucrătorul de dizertaţia lui, nu? Bine, e liber şi să fie mârlan şi să nu cumpere nimic, după ce şi-a umflat maţu’, dar în cazul ăsta îi spun sincer că doar el are de pierdut. La drept vorbind, să fii condamnat să bei o viaţă întreagă numai pişoarce la PET din comerţul capitalist, când ai avut nectarul zeilor olimpieni la uşă e unul dintre cele mai triste lucruri care ţi se pot întâmpla.
