Pentru Lucian Viziru, Eurovisionul s-a terminat: Mandinga merge la Baku, iar el o să vadă concursul la televizor. Dar asta nu-l împiedică să pună Gaz pe foc, vorbind despre neaveniții din industria muzicală autohtonă.
R: Cum e Eurovisionul?
L. V.: Păi, eu am spus-o de mai multe ori, dar nu vrea nimeni să îmi dea niciun răspuns. Regulamentul spune că în juriu trebuie să ai doar muzicologi, compozitori, textieri, realizatori de emisiuni și producători muzicali. Și aici cred că au încercat ei o combinație, pentru că este destul de ambiguu termenul de „producător muzical”. De exemplu, domnul Dan Popi de la Cat Music sau Cătălin Muraru de la Roton pot fi, în cel mai bun caz, producători executivi. Ei nu au nicio pregătire muzicală. Am înțeles că au intrat în juriu pentru că au fler. Dar ei nu știu decât un singur gen de muzică: house. E o încrengătură fantastică. Și ăștia, e normal, votează cu artiștii lor. Că o să primească și Costi Ioniță bani dacă trupa lui ajunge la Eurovision. Nu cred că e Costi un mare filantrop și dă piese fără număr.
„Cred că m-am uitat o singură dată la Eurovision, când a fost Luminița cu Sistem”
R: Obiectivul e politic, nu? Întrebarea e „cui îi dă Moldova 12 puncte?”
L. V.: Anul trecut nu cred că am primit 12 de la Moldova, dar Josan a zis că Moldova e România. Se contrazice singur. Oricum, șanse pentru câștig au toți. Eu voiam să știu dacă țara mă voia pe mine la Eurovision, dacă oamenii se regăsesc în ideile mele. Oricum, nu am vrut să merg ca Lucian Viziru, ci cu trupa Dark Town. Nu mă bazam pe mine, ci pe trupă.
„La Kanal D am avut minunata surpriză de a apărea în direct cu Liviu Mititelu”
R: Păi și cum funcționează selecția asta?
L. V.: Pui piesa pe CD, CD-ul în plic, juriul ascultă piesa și afli apoi dacă ai fost sau nu acceptat. Și anul ăsta juriul a ascultat 109 piese, a câte trei minute maximum, în cinci ore. Adică în vreo 300 de minute ei au ascultat… vreo 327 de minute de muzică. Regulamentul spune să dai lista de piese admise după două zile. Ei au dat-o după cinci ore. Oricum, se știa. Au băgat câteva trupe de umplutură și gata…
„S-au gândit să mai promoveze național și niște trupe”
R: Dar cu Google, dacă mă uit după Lucian Viziru, văd numai scandaluri. Cu PRO, cu Simona Gherghe, cu Chilian, cu Ana-Maria Ferenț ș.a.m.d.
L. V.: Aud așa o bătaie în tobe (ca la eșafod). Cu PRO-ul era simplu. Le-am zis să nu îmi mai dea roluri de tontălău, că nu mi se potrivesc. Dar nu mă mai asociez cu nimeni. E mai bine pe cont propriu. În PRO e bine ca faimă și bani, dar e păcat că știu doar să facă bani.
„În viață am avut trei relații a câte cinci ani. Două cu două femei și una cu PRO-ul. Am scăpat din toate viu și nevătămat”
R.: Nu îți e mai ușor cu o casă de producții?
L. V.: Cei de la casele de producție înțeleg prin muzică bani, și cât mai repede. Dacă voiam bani, făceam manele.
R.: Așa ziceți toți cu manelele…
L. V.: Uite Daniela Györfi.
R: O ajută fața.
L. V.: Spre deosebire de Costi, nu? Oricum, m-am pus rău cu maneliștii. Cu Costi, cu Liviu, celebrul Mititelu. Cum să îți permiți să te iei de Costi? A făcut piesă cu Shaggy.
Un interviu pe aceeași temă, dar cu alt conținut, poate fi citit în următorul număr al revistei Academia Cațavencu, care apare miercuri.
