HomeActualitatePonta: ”Plec la arabi ca să adun bonurile de...

Ponta: ”Plec la arabi ca să adun bonurile de la consumații, sper să câștig la loteria din Qatar!”

Bucuros că a împlinit trei ani de guvernare și nu mai face în pamperși, ci direct în capul românilor, Victor Ponta vrea să-și petreacă aniversarea într-un cadru sărbătoresc. Nu la Disneyland, unde există riscul să facă ăia inventar și să-l oprească acolo, ci la arabi. De altfel, la arabi a mai fost și i-a plăcut mult, chiar dacă vizita venea după alegerile în care a fost bătut ca un guguștiuc de o pasăre de categorie mai grea, anume un papagal.

Ca să nu mai urle presa că iar se duce să se distreze, premierul va pretinde că vizita care începe mâine e una oficială și de aceea va lua cu el o delegație numeroasă de parlamentari, compusă din Ilie Sârbu, Dumitru Pelican și alte păsări din ograda Parlamentului, deci în total aproape trei ouă.

Deși s-a anunțat că motivul vizitei ar fi strângerea relațiilor cu țările arabe – Arabia Saudită, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite – se pare că adevăratul scop al lui Ponta e cu totul altul: el intenționează să se distreze cât mai mult pe banii lui Ghiță, sperând să dea o mare lovitură financiară.

”Am înțeles că și la arabi e loteria asta cu bonurile fiscale, dar nu e bătaie de joc, ca la noi, să câștigi o sută de lei și să plătești din ei o sută și zece lei impozit, ci acolo sunt câștiguri serioase. Îmi spunea cineva că nu mai târziu de luna trecută un taximetrist cu cămile – că în deșert, la ei, taximetria așa se face, cu cămile – a câștigat un milion de dolari cu bonul fiscal de la o pereche de șlapi chinezești Shiang Lian. Vă dați seama că, la câți bani o să arunce Ghiță prin cluburile de noapte din Qatar, șansele mele de câștig sunt considerabile. Ca să fie și mai mari, o să cer să-mi facă nota de plată separat, câte una pentru fiecare cocktail și șampanie franțuzească. O să plec eu de acolo cu sacul de bonuri, dar pe urmă cine e milionar?”, s-a întrebat, retoric, premierul.

Pentru ca succesul vizitei să fie total, Ponta speră să fie servit la masă tot de chelneri români, ca și data trecută, fără însă a mai avea problemele de imagine de atunci: ”Sunt convins că acum niciun chelner român din Golf nu va mai îndrăzi să-mi publice nota de plată pe Facebook. Păi nu vă dați seama că, dacă o face, îl urmăresc în țară și-l impozitez pe bacșișuri de-l aduc în sapă de lemn?”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare