Nu știu de ce, azi-dimineață mi-am amintit deodată de un film în care juca Sarita Montiel și care se numea Furia Roșie (nu Ciuma roșie). Apoi, îmi explic de ce: am citit știrea cu dottore care revine în PSD. Cu tot cu titlul primit, după părerea unora, prin plagiat. De ce Marcel Ciolacu a reprimit în partid un cadavru politic, ba chiar l-a și pus în fruntea listei din Dâmbovița pentru alegerile parlamentare, rămâne un mister. Nu este un secret că niciunul dintre vicepreședinți nu-l agreează pe Ponta. Atunci? Este Ponta atât de capabil, atât de indispensabil pentru partid? Sau este vorba de trocul obișnuit între un partid și servicii?
De ce a vrut Ponta să revină nu mai este un mister, o spune chiar el:
„Începusem să obosesc să tot fiu fostul, fostul prim ministru, fostul preşedinte (al PSD), fostul… Acum dacă o să îmi ziceţi viitorul deputat de Dâmboviţa, o să mă simt foarte bine”.
Ponta însă este deja obosit. iar fost va rămâne oricum, chiar dacă este viitorul deputat de Dâmbovița, pentru că este un produs expirat. Cu toate acestea, pericolul pe care îl reprezintă pentru PSD este mai viu ca oricând. Un trădător (să nu uităm că a părăsit partidul ca să-și formeze un alt partid Pro România, continuând apoi șirul trădărilor cu o seninătate demnă de aroganța lui) își schimbă sigla, dar năravul ba. Ciolacu știe cu siguranță pe cine a adus în ogradă. Probabil însă că nu-i pasă pentru că fie ajunge președinte, fie este mătrășit pentru că pierde alegerile, va avea și el un cui al lui Pepelea în PSD. Și pentru că tot sunt la ora amintirilor, în vin în minte cuvintele lui Mihai Tudose rostite cu ceva timp în urmă: „Îmi pare tare rău de Robert Negoiță… Avea un ceas frumos la mână… Nu o să-l mai aibă după ce va sta un pic cu Victor….”.
