HomeActualitateRevista Tresei: Poate-o fi cu norocel cel de-al “șasă”-lea...

Revista Tresei: Poate-o fi cu norocel cel de-al “șasă”-lea transfer

N-ați mai văzut microbuz cu garsonieră. Vedeți de acum: UNPR a fuzionat cu PPDD. Iar interesul național se lărgește de așa manieră că, la final, sigur vom avea nevoie de un autobuz pentru a-l purta dintr-o parte în alta. Și loterista națională Liliana Mincă l-a părăsit pe Fenechiu, după ce-l părăsise şi pe Dan Voiculescu, și s-a transferat la interes, împreună cu colegul Ștefan Dalca. Vorba aia: poate-o fi cu norocel, la cel de-al “șasă”-lea transfer (interesele naționale-o cer). Cică s-ar mai încălzi pe margine și vreo doi parlamentari așa-ziși liberali. Ăștia chiar speră să scape de procurorii DNA trecând în bătătura indispensabilului General Izmană. Că li s-a șoptit, pe surse, că domnul acela, a cărui soție își asortează rochiile fabuloase cu tapetul pe la tot felul de vizite oficiale, ar fi consimțit la un Guvern de Pupat Piața Dependenței (aka de uniune națională) în care interesul național să primeze. Lecția lui Berca nu prea au învățat-o: că “interes” personal nu se confundă cu cel național.

* Păi dacă a ajuns Nea’ Nicu Văcăroiu, şeful Curţii de Conturi, să le bată obrazul și să le zică că, din 100 lei cheltuieli publice, 40 de lei se fură? Căci ce-i altceva România decât o masă mare de Monopoly la care se joacă niște puștani de-a guvernarea? Numai așa se explică cum au devenit miliardari, peste noapte, din privatizarea ca fier vechi a Căilor Ferate Române, un fost mecanic de locomotivă pe nume Călin Mitică și un fost fierar din Toflea pe nume Gruia Stoica. Adevăru-i că nimeni n-a avut șansele lor în viață să se cunoască și să devină prietenii, sponsorii, partenerii de afaceri și chiar angajatorii diverselor rude ale unora ca Vasile Blaga, Victor Viorel Ponta, Viorel Hrebenciuc, Cozmin Gușă, Rareș Bogdan șamd. Cam 250 de milioane de euro este „gaura” stabilită de către inspectorii Curții de Conturi în bugetul companiei de stat CFR Călători, în urma „colaborării” cu unele dintre firmele lui Călin Mitică, ca SC REMARUL 16 Februarie SA sau SIRV Brașov SA. Care, după cum susțin procurorii anticorupție ce au preluat cazul, vindeau companiei de stat vagoane revopsite pe post de unele modernizate, sau făceau reparații fictive altor vagoane, amenințându-i apoi pe funcționarii care nu acceptau mita că e musai să facă procese verbale falsificate de recepție a lucrărilor. La care se adaugă și activitatea constantă de sabotare a SNT CFR Călători, care era scoasă de pe cele mai profitabile trasee pentru a face loc companiei rivale, SC Transferoviar Grup SA, proprietatea lui, mă rog, Călin Mitică (că trebuia și el să aibă de unde să „sponsorizează”).

* Băiatul a cărui soție își etalează cel de-al cinci-lea sau “șasă”-lea designer pe oriunde o duc frumoșii genunchi (cinste cui îi poartă!) a promulgat o lege cică „antilegionară”. Măi, să fie?! Eu de câte ori aud cuvântul “legionar” îmi vin în minte Ion Iliescu care înfiera „bandele de leguonari” din Piața Universității și minerii care, la îndemnurile sale criminale, au găsit arme, bani, sex și droguri în pivniță la țărăniști și liberali în 13-15 iunie 1990. Bașca amenințările telefonice primite la ziarul “NU” la care lucram pe atunci, conform cărora urmează să fim cercetați pentru “activitate legionară” de către o Comisie proaspăt înființată. Nu zic că e rău ca aceia care produc rasism și xenofobie să fie cercetați și pedepsiți, dar este foarte rău ca statului să i se dea pe mână un instrument de monitorizare a unei activități pe care un bou de funcționar (și, din experiență, toți sunt predispuși să devină boi când nu-i controlează nimeni) o poate interpreta după cum vrea mușchii săi. Eu cred că soțul doamnei ce-și plimbă genunchii frumoși (cinste cui îi poartă!) din concediu în vacanță și vițăvercea, a găsit o soluție să promulge Legea Big Brother pe bucățele. Să nu cumva să rămână șpionii noștri fără material de lucru.

* Că vorbim despre o “monitorizare” și o “urmărire” a unor activități (așa, în REM, la aruncat cu plasa peste internet). Astfel a declarat public consilierul prezidențial Andrei Muraru, că s-a început urmărirea persoanelor care promovează, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, crime contra umanității și de crime de război, precum și ideile sau concepțiile cu doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Cool! Dar cine stabilește toate aceste orwelliene situații? Consilierul său pentru relaţiile cu societatea civilă, aka Andrei Muraru, care, împreună cu fratele său, Alexandru Muraru, fost consilier al condamnatului penal Tudor Chiuariu tocami ce sunt obiectul unui dosar penal privind sustragerea de informaţii cu caracter confidenţial şi protecţie secretizată din Ministerul Justiţiei? Cei doi fraţi gemeni sunt cercetaţi de organele de anchetă pentru furt de documente cu protecţie de secretizare din Ministerul Justiţiei şi folosirea lor pentru şantaj personal şi calomnie publică, inclusiv la TVR, în încercarea lui Andrei Muraru de a-şi instala fratele la CNSAS prin înscenarea unui caz de presă şi atacarea nefondată a secretarului Colegiului CNSAS, profesorul de drept Corneliu Turianu.

* Cum să nu-și merite vacanțele soțul doamnei cu cei mai frumoși genunchi din țară (cinste cui îi poartă!)?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare