HomeActualitateRevista Tresei: “Procurorii” de pe lângă Parchetul Antena 3...

Revista Tresei: “Procurorii” de pe lângă Parchetul Antena 3 i-au mai deschis un dosar lui Băsescu

Doar de-un dosar “săț” mai pun, este noua preocupare a procurorilor lui Tata NUPU, aka Tiberiu Nițu. Așa cum Procurorul General al României a fost obișnuit să tragă din orice poziției la Loviluția din Decembrie 1989, așa-l trag în instanță și procurorii săi pe cetățeanul Traian Băsescu. După Dosarul “Casa din Mihăileanu”, acum vorbim despre deschiderea Dosarului “Țigancă împuțită”. Toate dosare deschise de către “procurorii” de pe lângă Parchetul Antena 3 – așa după cum s-ar cuveni să se numească și Parchetul General. Scopul este gargara de fond, indiferent de sentințele care se vor da. În acest scop, al zgomotului de fond, a fost scoasă la produs și Adriana Săftoiu să ne zică cum Traian + Elena = LOVE”. Iar Elena să-i răspundă cu ba, p-a apartamentelor tale obscure”. Cum ziceam: o bătălie în noroi le-ar fi răcorit și purificat pe amândouă.

*Tot din capitolul rescrierea celor 10 ani de mandat ai președintelui Traian Băsescu face parte și campania de inspecții judiciare ale CSM care-l tot incriminează, că vorbește liber, pe cetățeanul (cu drepturi de cetățean) Traian Băsescu. Că încalcă și răs-calcă în picioare independența Justiției. Păi, până și președintelui Traian Băsescu i-au recunoscut dreptul la limbariță conform Constituției chiar judecătorii Curții Constituționale. Plus că nu i-am văzut agitați pe justițiariii de la CSM să declanșeze jihadul inspecției judiciare peste parlamentarii care modifică în interes personal legile României. Sau modificarea înțelesului inițial al legilor (imunități și alte palavre despre mai egalitatea dintre cetățenii Patriei) și al mecanismelor de funcționare a instituțiilor Justiției (funcționarea ANI, DNA, DIICOT) nu mai este atac la “independența” Justiției?

*Mă rog, până populimea își consumă umorile, Ponta acaparează România pas cu pas ( a depășit de multă vreme primul pas). Victoraș are grijă de ai săi baronași. Și a dat o OUG prin care cere numirea președinților de Consilii Județene (acolo unde aceștia au fost arestați și suspendați din funcție) pe baza noii legi a alegerilor locale, adică dintre consilierii județeni, evitând în acest fel declanșarea alegerilor parțiale – alegeri în care ar fi pierdut toate județele. Așa, pe prevederile noii legi, are majoritatea și va obține președinția Consiliilor Județene cam peste tot. Avem de a face cu premeditarea la înfăptuirea infracțiunii de abuz în funcție pentru care Prim Plagiatorul Mitoman are deja o condamnare în contenciosul administrativ la Cluj. Premeditarea constă în tergiversarea alegerilor parțiale până la obținerea unei legi mai favorabile. Legea a obținut-o prin majoritatea deținută ca șef de partid în Parlamentul României, dublată de prerogativele de guvernare, adică posibilitatea de a se folosi abuziv de emiterea de OUG. Foloasele abuzului premeditat sunt obținerea pentru sine (ca șef de partid) și pentru terți (șefii locali ai partidului și partidul în sine care-și prezervă prima șansă la guvernare în pofida scăderii popularității care s-ar fi demonstrat clar în caz de alegeri parțiale). Așa că, dacă aș fie eu Opoziția, aș continua atât procesul pornit la Cluj în contenciosul administrativ (dacă sentința a fost contestată de către Guvernul Ponta – cu atât mai mult dacă a avut credința că poate să înfrângă justiția prin artificii guvernamentale și nu a contestat decizia judecătorului) și aș completa denunțul penal împotriva procurorului lui Nițu care a dispus NUP și pentru favorizarea infractorului Victor Ponta. Plus că aș sesiza DNA să ia aceleași măsuri luate împotriva Elenei Udrea în Dosarul Gala Bute: obținerea de beneficii pentru sine și partidul său, de data aceasta nu prin mită, ci prin abuz în serviciu și folosirea mijloacelor de guvernare nu în beneficiul României, ci pentru sine și partidul pe care-l conduce. Numai că nu sunt eu Opoziția – și nici nu știu cine o fi fiind aceasta prin România.

*În rest, numai vești bune de la Curtea de Conturi care ne arată că „creşterea datoriei publice a depăşit nevoia de finanţare a deficitului” şi că „datoria publică guvernamentală internă contractată prin împrumuturi din contul general al trezoreriei statului a crescut” şi “nu se finanţează proiecte”. Țara se duce de râpă, iar deontologii de presă și politicienii se piaptănă.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare