HomeActualitateSENZAȚIONAL. Radu Mazăre, în locul lui Ashton Kutcher în...

SENZAȚIONAL. Radu Mazăre, în locul lui Ashton Kutcher în „Two and a Half Men”

Dezamăgiți că Ashton Kutcher nu a fost în stare să ridice audiențele serialului, producătorii „Two and a Half Men”, cunoscut la noi sub titlul „Doi bărbați și jumătate”, au luat decizia de a-l distribui pe Radu Mazăre în rolul personajului afemeiat, bogătaș și depravat.

Ideea le-a venit acestora după ce i-au observat stilul de viață plin de brazilience, bani și seri stupefiant de distractive în cluburile constănțene al lui El Líder Supremo al litoralului românesc. Radu Mazăre s-a decis să accepte oferta americanilor, că, oricum, voia să încerce femeile din Miami, fiind foarte gelos pe Cristi Borcea. „Bă, am și eu o dambla, să mă dau în bărci cu o cubaneză și blondă de-aia de plastic, americană în același timp. Am făcut multe la viața mea, dar vreau să fac și mai multe și sunt în stare să renunț la politică pentru asta”, le-ar fi declarat edilul Constanței apropiaților.

Personajul pe care îl va interpreta Mazăre este un afacerist est-european care ajunge în Miami și devine primar, că, na!, trebuiau să-l ajute pe noul actor să-și intre cât mai bine în rol. Acesta se va muta în fosta casă a unchiului Charlie, unde îl va ține în continuare pe Alan de milă, pentru că scenariștii serialului au mai puțină imaginație decât amărâții ăia care scriu telenovele în America de Sud.

Cu Mazăre va pleca și Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, care o va înlocui pe menajera aia grasă din serial. Mazăre ar fi refuzat să vină fără colegul său, alături de care formează un duo, am putea spune, exploziv, mai ales dacă e să ne uităm câte tunuri au dat împreună.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare