AcasăActualitateTraian Băsescu recunoaşte: "Toţi băsiştii au fost nişte lingăi!"

Traian Băsescu recunoaşte: “Toţi băsiştii au fost nişte lingăi!”

Traian Băsescu le mulţumeşte azi, în stilul personal, celor care l-au susţinut în trecut: "N-am avut niciun aranjament cu ei, fie că se numeau Tăpălagă, Bot, Ciocăzanu. Erau lingăi voluntari. Această hoardă de propagandişti, dacă spui ceva despe Kövesi… Tăpălagă, unul care m-a lins fără să-i cer. Voluntar a fost. Acum şi-a schimbat obiectul lingerii. Eu nu le-am cerut nici lui Tăpălagă, nici lui Ciocăzanu, nici lui Bot, nici lui Mircea Marian să mă susţină."

– Dle Traian Băsescu, bine aţi revenit în studioul Antenei 3! O emisiune cu Traian Băsescu, faţă în faţă, este întotdeauna o provocare jurnalistică de cea mai înaltă calitate intelectuală…

– Mihai… un moment, te rog… ştii că mie nu-mi place să fiu lins sau să suport tratamentul cu periuţa… hai să trecem, bărbăteşte, la subiectul principal.

– Vă mulţumesc, dle Băsescu, pentru stilul dvs franc şi inimitabil. Mă ajută să-mi depăşesc vechile inhibiţii când mă aflu singur cu dvs.

– Hăhăhă!… asta cam aşa este… te-ai pierdut mereu în discuţiile directe cu mine, deşi te vitejeai ca Badea când nu eram de faţă!

– Sunteţi, recunosc, un tip intimidant… dar sugerez să abandonăm fricţiunile revolute pentru că acum, în faţa naţiunii, avem onoarea de a prezenta un nou Băsescu, fapt subliniat telefonic şi de dl Voiculescu într-o convorbire dinaintea emisiunii. Mi-a spus aşa: "Mihăiţă, trăim un moment istoric! În sfârşit, îl recunosc azi pe bunul meu amic Băsescu aşa cum îl ştiam din vremurile prieteniei şi colaborării noastre. Invită-l în emisiune şi spune-i lui Mircică că am zis eu că de-aia i-am dat Premiul pentru Curaj Jurnalistic, să nu mai spună nimic de-acum încolo despre luptătorul pentru o Justiţie independentă Traian Băsescu!"

– Dle Gâdea… Mihai… ce a făcut Justiţia cu prietenul meu Dan Voiculescu se înscrie în linia abuzurilor bolşevice impuse de această Codruţa Kövesi… (îşi şterge o lacrimă)… pe care nici măcar eu nu am cuvinte să le descriu în toată ticăloşia lor… (plânge)… cum să-i dai atâţia ani de puşcărie unui investitor patriot care n-a făcut altceva decât locuri de muncă pentru români?!

– Aşa este, dle Băsescu, dar n-am vrea să fim acuzaţi de lipsă a obiectivităţii, dl Voiculescu este şi va fi mereu Patronul nostru. Vă propun ca subiect al emisiunii tagma ziariştilor care v-au înălţat osanale pe vremea când eraţi considerat… mă scuzaţi, s-a mai întâmplat şi pe la noi câteodată, dar dl Ciuvică e un tip mai impulsiv… dictator al României, tiran şi satrap al salariilor naţiunii.

– Cine, Tăpălagă? Ăla-i un lingău congenital, linge-blide îi ziceam eu când eram între prieteni. Domnule, n-am văzut aşa om să te lingă peste tot fără să i-o ceri, nici măcar pe site-urile porno!

– Vă uitaţi pe atunci la porno?

– Nu, mă uit acum, să văd şi eu unii care să-l întreacă pe libidinosul Tăpălagă! Ce să mai zic de Ciocăzanu sau Bot, numele lor spun tot, nu-i aşa? Hahahaha…

– Au mai fost şi alţii… Mircea Marian… pe urmă răspopitul ăla, nu-mi amintesc acum numele…

– Domnu Gâdea, eu n-am cerut nimănui vreodată să-mi dea vreo limbă! Mă rog… nu unor ziarişti, care ar trebui, totuşi, să fie şi oameni de cultură ai neamului…

– Apropo de oameni de cultură, şi dl Pleşu v-a cam lllll… ăudat într-o vreme, v-a fost chiar şi consilier, nu?

– Umflatul ăla?? S-a crezut el consilier, eu nu l-am considerat niciodată aşa ceva!

– Păi şi de ce l-aţi adus la Cotroceni?

– Domne… mi-a fost puţin milă de el. Auzisem că stă prost cu banii deoarece mănâncă 50-60 de eclere pe zi, numai din alea franţuzeşti şi austriece. M-am gândit să-i ofer omului un ajutor, doar-doar o mai scoate şi el ceva scris pe înţelesul poporului român. Ţi-ai găsit, ăsta şi când vorbeam despre femei o ţinea tot în parabole cu Iisus şi citate din Seneca! I-am şi spus odată, de la obraz: "Dle Pleşu, lasă-mă-n plm, eu am fost marinar, nu muncitor necalificat la Bacău ca dumneata, să mă pricep la filosofie! Nu înţeleg nimic din ce spui, nici cu consiliera Elena lângă mine!" Se vede treaba că dl Pleşu nu se uita pe atunci la seriale ca "Las Fierbinţi", între timp pare să mai fi revenit puţin printre muritori.

– Noi am lămurit, la rându-ne, care-i situaţia cu acest Pleşu: un pupincurist al tuturor regimurilor şi un profitor pe banii oamenilor simpli! Dar sunt sigur că aţi constatat şi singur asta…

– Absolut, mă lingea şi el ca toţi ceilalţi de mă apuca greaţa ca după 100 de eclere! Ia să-ţi dau un exemplu din ce-mi spunea când mi-era, chipurile, consilier: "Îngerii convertesc abisul dintre Dumnezeu şi om într-un spaţiu al comunicării. Ei dau consistenţă şi viaţă acestui spaţiu, transmiţând omului semnele lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu rugăciunile omului". Vezi bine unde bătea el… adică eu eram un înger pentru viaţa politică românească. Băi, eu am fost orice numai înger nu, dă-mă dracului!… hăhăhă…

– Corect, dle Băsescu, noi nu v-am bănuit niciodată de angelism. S-a văzut doar ce-a păţit dl Emil Constantinescu dacă a fost angelic ca Preşedinte. Trebuie să fii drăcos ca să te lupţi cu Sistemul!

– Ei… şi tu acuma… a fost şi Emilică drăcos, când se lupta cu Rona… hăhă… informaţia nu-mi aparţine, ştii că Maestrul Vadim a lansat-o… eu, personal, nu cred aşa ceva, deşi am găsit într-un scrin o poză a Ronei… cum să zic… decoltată de tot…

– Păi n-o fi fost rămasă de la dl Iliescu, nu?

– Nu, de la dl Iliescu erau rămase numai cu mineri şi tovarăşa Corina… dar cred că datau de când era dânsa bebeluşă, prea erau toate fără scutece… hăhăhăhă!!… am glumit, mă, e pamflet!

– Că tot veni vorba, toţi ziariştii care v-au lins acum scriu pamflete despre dvs şi o ling pe doamna Kövesi… de ce credeţi că s-au întors aşa, la 180 de grade?

– Mihai, orice lingău simte nevoia să schimbe din când în când obiectivul de lins… nu poţi să lingi mereu banane, mai trebuie să treci şi la piersicuţe, nu?

– Nu ştiu, o să-l întreb pe dl Profesor dacă nouă ne sunt permise piersicile. Dle Băsescu, vă mulţumim pentru prezenţa în emisiune şi promitem să vă invităm regulat, până când în România vom avea, şi cu sprijinul unei competenţe ca dvs, o Justiţie adevărată, liberă şi obiectivă. Doriţi, în final, să transmiteţi ceva telespectatorilor noştri?

– Desigur. Dragi români, nu vă pierdeţi speranţa! Votaţi în decembrie numai ce-i verde în politica românească şi lucrurile vor reveni la normal, aşa cum au fost pe vremea mandatelor mele! Luptăm până la capăt, Antena 3 şi Băsescu sunt încă aici!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare