Pe Bittman l-a cam lăsat vocea, pe Nicu Covaci l-au lăsat nervii, pe Minculescu nu prea-l mai ţine ficatul, dar staţi liniştiţi la locurili voastre, tovarăşi, că rockul românesc nu piere: din urmă vine tare Trooper, o formaţie făcută parcă din „metale grele” – că doar de-aia şi cântă heavy metal. Ceea ce e şi mai îmbucurător e faptul că vocalul lor, Alin Dincă, zis „Coiotu”, nu doar cântă bine, ci şi vorbeşte pe măsură.
De ce vă numiţi Trooper şi nu Trupetele, ca-n armată? Păi ori suntem români ortodocşi, ori nu mai suntem?
Fiindcă n-am făcut armata niciunul, de aia. Ba chiar ne-am fofilat cât am putut.
Tu eşti Coiotu, ai un coleg de trupă zis Balauru. De unde poreclele astea? Că revin la prima întrebare: de ce Coiotu, frate, păi nu mai avem lupi dacici?
Nu e o întâmplare că mai sus invocatul coleg e frate-meu. Venim amândoi din Mama Zmeilor. Mai există în trupă un individ poreclit Oscar, din motive care nu se mai cunosc. Originile poreclei lui se pierd în illo tempore.
Cele mai multe dintre melodiile voastre au ca teme istoria, mitologia, filosofia. Puţină îndrăgosteală nu băgaţi?
E vorba și despre dragoste în multe piese ale noastre, dar suntem prea bătrâni și prea urâți să ne apucăm acum să cântăm despre o iubire din aia, polișată, caldă și colorată. Să cânte tineretul despre așa ceva. Iar versurile cu subiecte istoric-mitologice vin în principal din preocuparea mea pentru domeniile astea.
Care e formaţia străină care v-a inspirat cel mai mult? Dar cea românească?
Cei ce ne-au dat nume, la propriu, sunt Iron Maiden. Noi am ascultat tot felul de muzici, fiecare rezonează la alți artiști, însă domeniul Maiden a fost singurul pe care ne-am întâlnit mereu toți. A fost elementul inițial care ne-a legat. Și dacă la capitolul formație străină nu este nimeni surprins de ce spun, în ce privește trupa românească o să-ți povestesc puțin despre Chrom Dioxid. A fost primul act rock pe care l-am văzut vreodată pe scenă, tot la ei am asistat prima oară la repetiție. Au devenit cu adevărat modelele noastre și ne-au făcut să ne dorim o trupă a noastră.
Aveţi un concept rock dedicat lui Vlad Ţepeş. Dar conducătorilor de azi nu le dedicaţi nimic, că ăştia sunt mai experţi în ţepe?!
Avem un album conceptual dedicat vieții lui Vlad Țepeș, opera rock „Vlad Țepeș – Poemele Valahiei”. Pe politicienii de acum nu am simțit nevoia să-i băgăm în seamă prea mult. Trăim într-o țară în care cu cât vorbești mai mult despre cineva, chiar arătând cât de malefic e respectivul, cu atât devine mai vedetă. Nu am vrut să contribuim la așa ceva, nominalizând tot felul de incompetenți. În plus, mi s-ar părea ciudat să mai cânt în 2015 o piesă în care îl pomeneam în 2004, să zicem, pe Năstase. La noi, contextul politic se schimbă de azi pe mâine, iar unii politicieni pur și simplu nu mai contează în decursul câtorva ani. Muzica e făcută să reziste. Uite, avem o singură piesă cu caracter general, cumva, „Politicieni” îi zice. O cântăm din 2005 și e la fel de valabilă și acum.
Nu te bate gândul să intri în politică? Până când îi lăsăm pe toţi afonii să ne cânte cum vor ei?
În politică nu cred să intru vreodată, din simplul motiv că nu voi prinde ziua în care un singur om să poată schimba ceva fără să fie nevoit să intre în hora lor mizerabilă. Iar mie nu-mi plac deloc horele. Eu sunt mai mult cu pogo. Tot un fel de pogo, dar diplomatic, cu răbdare și cu verticalitate încerc să fac alăturându-mă unor campanii sociale sau, zic eu, punând pe picioare altele. Mai mult decât politica, în sensul clasic, mă interesează lobby-ul și advocacy-ul. Multe organizații non-profit au făcut mai mult bine în România decât toți politicienii din ultimele zeci de ani. Mi-e greu să îmi amintesc acum o singură decizie foarte bună, care să schimbe cu adevărat ceva sau să îndrepte un rău, pe care să o fi luat politicienii din ultimii ani. Însă oamenii ăștia din ONG-uri ajută zi de zi, deși uneori e descurajant să vezi că înoți ca disperatul într-un ocean; ți se pare că nu ajungi nicăieri, că nu ajuți la nimic, însă ceea ce mă mobilizează pe mine mereu e gândul că un om ajutat înseamnă că ai salvat universul. Un singur om reprezintă o lume întreagă.
Anul ăsta faceţi 20 de ani de existenţă. Cum sărbătoriţi “nunta de porţelan”?
Sărbătorim în cel mai natural mod pentru noi, adică printr-un turneu. O să avem în iarnă 20 de concerte și în primăvară, alte 20. Tot ca să marcăm momentul lansăm și prima piesă în componență de șase. Tocmai ce am filmat și clipul.
Aveaţi cu toţii cam 15 ani când aţi dat primul concert. Aţi intrat cam de tineri în câmpul muncii. Mai puteţi, mai puteţi?
Avem, avem și voință, și putință. Deși, dacă e să ne luăm după viziunea oamenilor din politică, noi, alături de ceilalți muzicieni, de actori, scriitori, pictori și orice alte persoane care nu își duc munca la birou, de la 9 la 5, noi toți nu existăm. Plătim taxele, dar nu avem concediu, nici măcar medical, nu avem asigurări, nu avem pensii, nu avem absolut nimic din partea statului. Repet, plătim taxe. Dacă un actor nu mai găsește de lucru trei luni, primește șomaj? Dacă un sculptor își rupe o mână, intră în concediu medical? Sau dacă Dan Bittman își pierde vocea mâine, poate să se pensioneze, după ce a cotizat la stat sute de mii de euro?
Sunteţi poate cea mai bună trupă de metal din România. Mă uit în urma voastră şi nu văd mai nimic. Nu le mai place tinerilor metalul adevărat, s-au dat toţi pe “fiare vechi” şi Guţă?
Din păcate, puștii care încep acum să cânte își doresc să ajungă Metallica peste noapte. În momentul în care urmărești succesul cu orice preț, trebuie să te ghidezi după modă, iar atunci îți pierzi imediat personalitatea artistică.
Bruce Dickinson de la Iron Maiden conduce avionul. Tu ce conduci?
Uite, eu conduc căruța-n gard uneori, dar măcar știu că e totul cum vreau eu. Pe limba mea murim, cum ar veni. Cred că asta ne-a dat mereu putere, revenind la întrebarea ta de mai devreme. Să știi că faci ce vrei, cum vrei, că nu îți impune nimeni nimic. Vine și multă bătaie de cap cu asta, fiindcă greșești destul de des. N-am fost niciodată un șofer bun, dar încerc să țin volanul drept.
De ce nu se difuzează pe televiziunile şi radiourile româneşti mai mult rock, ci doar supiţe din astea reîncălzite cu “iubi”, “pisi”, “du-mă la mare”, “ooooo”, “eeeee”? Crezi că e vreo conspiraţie la mijloc?
Cred că e și o conspirație, da. Muzica rock a fost protestatară și își menține și azi cojonesul. Așa că nu este indicat, dacă vrei să îți păstrezi locul călduț din care manipulezi totul în folosul tău, să lași muzica plină de mesaj, cu eventual potențial subversiv, să ajungă la oameni. Mai bine cu „iubi” și „pisi”, încât să ții oamenii cu ochii închiși. Politica radiourilor a făcut ca până și trupele rock să meargă tot pe formula „iubi”. Rockul „real” este refuzat pe radio, solourile sunt scoase, riffurile date mai încet, până și trupele mari țin cont de „sfaturile” unor neaveniți din radiouri, își schimbă porțiuni întregi din piese, doar ca să corespundă cu ce vrea „nuntașul” din top management. Or, în momentul în care trupele mai mici conștientizează cum stă treaba, normal că multe cedează presiunii și se repliază. Încep să facă un rock compromis, alterat și facil.
Ce ne facem că vin imigranţii arabi peste noi şi ăstora nu le place rock – ul. Băgaţi şi voi o manea cu Allah, ceva, să nu spună refugiaţii că nu-i românul ospitalier?
Muzica unește, nu dezbină. Poftim, ia-o pe asta și dezleag-o!
Aveţi deja 20 de ani de scenă. Când vreţi să vă opriţi, la 80, ca Rolling Stones?
Crezi că și Rolling Stones au rămas atâta pe scenă tot fiindcă n-au pensii?
