Să vezi un film prost și să-l înțelegi e o artă. Îmi spun asta ca să nu-mi pară rău de faptul că mi-am consumat aproape două ore din viață la un film cu Rihanna. E vorba de Battleship, și mai mult ca sigur ați văzut afișe cu el prin oraș. Cu un vapor, niște unii și Rihanna.
La început trăiam cu teama că Rihanna e un fel de personaj principal și apare mai des decât la radio și TV. Nu-i stres, solista-i episodică, vădit plantată în film să-i dea greutate. Ca cum ar face Antena 1 film cu Paula Seling, înțelegi? Povestea e simplă, tipică și plină de clișee. Îl avem pe tânărul rebel, înrolat în marină, de parcă aici pot intra toți nebunii, care până la final ajunge un adevărat erou, super-marinel. Pe el l-am comparat cu Băse. Mai ales că la finalul filmului, în lupta finală, marinelul răzvrătit face rost de un vapor ca din mânecă. Așa cum ne așteptăm ca și Băse să scoată flota din mânecă și să spună: a fost mereu aici, n-ați văzut-o?
Și vin extratereștrii, supărați nevoie mare că, ajutați de niște sateliți, am dat muzica tare-n Univers. Ăștia seamănă izbitor cu Florian Bichir, deci am dedus că sunt rudele lui foarte îndepărtate. Bichirilor nu le place Rihanna și au venit tocmai din străfundul galaxiei ca să-i pună andrelele în mână și să-i spună: ori pui mâna și faci milieuri, ori trebuie să distrugem planeta. Rihanna nu, că muzica e viața ei! Și de aici începe dezmățul, evident rezolvat de americani, puțini, rebeli și cu un spirit de sacrificiu de zici că-s mânați de Sergiu Nicolaescu.
Finalul e evident, nu? Rebelul e recunoscut ca erou (poate candidează la prezidențiale în Battleship 2), se alege cu fata deșteaptă și frumoasă, iar Bichirii peștilieni reptilieni întunecați rămân pe planeta lor îndepărtată.
