AcasăCulturăCând Sexul este Istorie

Când Sexul este Istorie

 

Sfaturile şi analizele sexuale din revistele mai mult sau mai puţin feminine sunt o componentă importantă a lecturii presei, oricât nu aţi vrea voi să recunoaşteţi. Iată ultimul text pe care l-am accesat, stimulaţi de referinţele invocate şi demne de anale: "6 poziţii sexuale care au făcut istorie". Înainte de a vă scărpina la ceafă, că adicătelea cum ar face nişte fu…scuzaţi…poziţii istorie, s-o luăm cu binişorul; aşa cum stă bine oricărei abordări sexuale reuşite, fără conotaţii vasluiene. Deci, dacă vă ţin brăcinarii, poziţie după poziţie:

1. "Gomora. Specifică obiceiurilor cetăţii antice Gomora, această poziţie permite o stimulare profundă a zonelor erogene şi o penetrare adâncă. Foarte îndrăzneaţă, poziţia Gomora este definită de un partener care îngenunchează în faţa femeii şi femeia care este aşezată pe spate, cu faţa în sus şi picioarele la piept, ţinute cu palmele."

Dacă şi vouă asta vi se pare o poziţie îndrăzneaţă, ne cerem noi scuze, tardiv, practicanţilor din Gomora care au suferit rigorile mâniei divine pentru atâta lucru. Probabil că Dumnezeu a fost greşit informat, delatori existau şi pe atunci, chiar şi când Vadim nu se născuse încă. Cel mai probabil, sancţionaţi ar fi trebuit să fie doar promotorii poziţiei "Sodoma", în care sexele diferite şi utilizarea posteriorului de către una dintre părţi erau componentele esenţiale. Între timp, "Sodoma" a intrat şi ea în legalitate fără ca Dumnezeu să mai dea cu parul în practicanţii discriminaţi. Cam asta credem să fie istoria adevărată, trecem la următoarea poziţie.

2. "Compasul. De fapt, poziţia «Compasul» mai este numită şi poziţia pe la spate în timp ce femeia îşi sprijină capul pe palme şi bărbatul stă deasupra ei. Secretul orgasmic al acestei poziţii este mişcarea femeii, ritmul bazinului şi al picioarelor. De asemenea, «Compasul» este o poziţie recomandată pentru sexul anal."

Ei, mai venim de acasă! Iată o poziţie ce a făcut într-adevăr istorie remarcabilă. Ca să nu ne băgăm în istoria altora, trebuie să o amintim pe aceea din timpul războaielor romanilor cu dacii, când latinii au folosit în tactica de luptă compasul şi raportorul, în timp ce vitejii daci aveau în tolbe doar rigle obişnuite. Din acest contact geometric, învingători au ieşit cei mai bine dotaţi, iar prin sexul anal ulterior au rezultat romanii cu căciuliţă dacică de mai târziu, adică românii.

3. "Împărăteasa. Actul sexual respectiv începe cu femeia deasupra, în timp ce îl direcţionează pe el perpendicular cu pernele. Sprijinită în palme, femeia se mişcă cu pasiune înainte şi înapoi, penisul atingând foarte bine pereţii vaginali. Pentru diversitate, prinde-i părţile laterale ale trunchiului cu braţele şi împinge-l sau insinuează-i că îţi doreşti să îţi stimuleze clitorisul."

Carevasăzică, istorica poziţie este cunoscută de toată lumea ca "femeia deasupra", declarată de curând şi cea mai periculoasă, prin potenţialul de fracturare a partenerului partenerului. Istoria memorabilă a poziţiei a fost scrisă de o celebră împărăteasă şi sexpertă a antichităţii, mai pricepută decât toate cruduţele noastre la un loc. Aţi înţeles, desigur, că-i vorba despre Cleopatra, regina absolută şi încoronată a sexului cu femeia deasupra. Din această poziţie, ea a ajuns să-i domine autoritar pe masochiştii împăraţi romani căzuţi în mrejele egiptene. Nu insistăm cu mai multe amănunte, suntem siguri că şi voi l-aţi citit pe marele scriitor Hamlet, chiar dacă n-aţi avut talentul să ajungeţi ministru al Culturii în România.

4. "Toga. Cu bazinul pe marginea patului, te întinzi pe spate, iar partenerul îngenunchează lângă pat, punându-ţi un picior pe un umăr. Poziţia sexuală  «Toga» este o formă a poziţiei  «Altarul» în care femeia pune ambele picioare pe umerii bărbatului pentru o penetrare adâncă."

Da, dragilor, de-abia acum – dacă reuşiţi să aplicaţi indicaţiile – intraţi de-a dreptul în istorie, în caz că scăpaţi fără vreo entorsă şi cu toga neşifonată. Pe-aia cu "Altarul" am înţeles-o binişor, ar fi vorba de-o definiţie elevată a socialistei poziţii "umeri-craci". La prima parte, n-avem nicio istorie de relatat, poate dovediţi voi mai multă elasticitate şi intuiţie. Nu ne-a fost clar: care picior trebuie pus pe un umăr, al lui sau al ei, şi al cui trebuie să fie umărul? Ca şi referinţă istorică, poziţia "Toga" ne menţine în antichitate, fiind celebră prin uşurinţa cu care se stabileau bunele raporturi între utilizatori, prin simpla ridicare a togii implicate. Din unele fresce romane rezultă că se purta chiar toga cu push-up, atunci când posesorul îşi dorea să fie botezatu în poziţia "Altarul".

5. "Scaunul. Aşază-l (aţi observat, desigur, că sfaturile se adresează doamnelor, domnii fiind de obicei simple accesorii sexuale) pe un scaun de dimensiuni relativ mici, unde poate sta cu picioarele relaxate pe podea. Tu trebuie doar să te aşezi cu faţa spre el, la început să-ţi menţii genunchii la 90 grade, lăsând doar vârful penisului să pătrundă pentru ca ulterior – încet – să te laşi în jos centimetru cu centimetru până când eşti sigură că îi poţi permite intrarea pe deplin."

Sigur că da, istorică poziţie! Asta deoarece a fost practicată de feţe regale şi împărăteşti, care nu voiau să se dea jos de pe tron nici măcar de dragul unei poziţii cu partenera. Probleme au apărut doar când faţa respectivă era de genul feminin, caz în care partenerul trebuia instalat temporar pe tron, cu riscul de a rămâne acolo prin uzurpare. De aceea unele regine/împărătese practicau safe-sexul, ordonând decapitarea de la vârf spre extremităţi a uzurpatorului, imediat ulterior finalizării.

6. "Tronul. Femeia se aşază în poala bărbatului, cu mişcări circulare, impunând ritmul – aceasta este una dintre poziţiile sexuale în care femeia deţine controlul total. Bărbatul nu are neapărat un rol foarte important, fiind cel care observă şi te stimulează clitoridian."

Păcat că noua poziţie istorică a fost plasată după precedenta, ar fi fost soluţia ce ar fi evitat decapitarea relaxantă. Deşi practicată tot pe vremea monarhiilor neconstituţionale, ea a condus la o revoluţie sexuală fiindcă, aşa cum aţi observat, bărbatul nu este nici important în abordare, nici neapărat necesar. Probabil că asigură incitarea normală pentru un act sexual prin voyeurismul la care îl obligă poziţia, chestia cu "stimularea clitoridiană" fiind accesibilă rar unor nerafinaţi sexual cum sunt masculii.

Ca bonus, vă oferim din proprie iniţiativă o poziţie istorică plasată de noi pe primul loc al sexualităţii socio-politice autohtone. Se numeşte poziţia "Demnitar" şi începe prin plasarea în genunchi a celui care îi dă numele, tehnică necesară pentru a fi ales la raport. Imediat după alegere, componenta "Nedemnitar" a cuplului trece ea în genunchi, alternând cu întorsul spatelui, pentru variaţie. Asta da poziţie şi istorie nemuritoare în România!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare