AcasăCulturăCONCERT REGAL la Sala Radio: Simfonia a IX-a cu...

CONCERT REGAL la Sala Radio: Simfonia a IX-a cu TIBERIU SOARE la pupitru!

O ocazie deosebită cum este un concert regal nu putea fi asociată decât unui repertoriu cu totul special: Simfonia a IX-a, marea capodoperă a lui Beethoven, una dintre cele mai cunoscute partituri ale tuturor timpurilor, va fi interpretată de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO,vineri, 9 mai (19.00), la Sala Radio. Va participaCorul Academic Radio, dirijor: Dan Mihai Goia. Evenimentul va avea loc în ajunul datei de 10 mai – sărbătoare a regalităţii în România – şi se va bucura de prezenţa membrilor Familiei Regale a României.

Mai mult, pe lângă semnificaţia regală – pe 10 mai 1866 Carol I a devenit domnitor al României, 11 ani mai târziu a fost consfinţită independenţa României, iar la 10 mai 1881 România devenea regat – concertul de la Sala Radio, programat aşadar în ajunul datei de 10 mai, sărbătoreşte implicit şi Ziua Europei (9 mai). Legătura între repertoriul ales şi Ziua Europei este şi ea una specială: în 1972, Consiliul Europei a transformat Oda bucuriei, cunoscutul imn inclus în ultima parte a Simfoniei a IX-a, în propriul său simbol, iar în 1985, liderii europeni l-au adoptat ca imn oficial al Uniunii Europene.

Creaţie beethoveniană devenită celebră publicului larg mai ales graţie Odei bucuriei (pe versurile unui poem semnat de Friedrich Schiller), Simfonia a IX-a este ultima simfonie complet definitivată de compozitor şi primul exemplu notabil în care un mare muzician a folosit vocile umane într-o lucrare de acest tip. Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio, TIBERIU SOARE, unul dintre cei mai activi muzicieni români, al cărui palmares în ultimii ani înseamnă concerte şi spectacole dirijate pe toate scenele importante din România, dar şi în săli de concerte de marcă din străinătate, cum ar fi Royal Festival Hall – Londra, Sala Smetana – Praga, Filarmonica din Munchenşi Opera Royal – Palatul Versailles, Paris.

Pentru mine fiecare concert este important, o ocazie de a prezenta în public rezultatul unor lungi perioade de analiză, reflecţie şi lucru împreună cu orchestra. Există totuşi evenimente speciale în viaţa oricărui dirijor, concerte pe care nu le uiţi o viaţă întreagă. E vorba de prima interpretare a unei lucrări-etalon din repertoriu, cum ar fi Simfonia a IX-a de Ludwig  van Beethoven. Pe 9 mai, la Sala Radio, va fi prima oară când voi interpreta această capodoperă, împreună cu muzicienii Orchestrei Naţionale Radio. Bineînţeles că de-a lungul anilor m-am apropiat constant de spiritul acestei simfonii, primele abordări de analiză datând încă din vremea studenţiei. Cred însă că o asemenea lucrare cere nu numai timp de lucru propriu-zis, ci şi împlinirea unui anumit traseu mental şi spiritual. Aici nu e vorba doar de învăţarea unei partituri, ci de intuiţia acelui “dincolo” spre care, în mod splendid, trimite Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven.” – a declarat despre concertul regal dirijorul TIBERIU SOARE.

Concertul se va desfăşura cu participarea specială a patru importanţi solişti lirici: Iulia Isaev, Sidonia Nica, Marius Vlad Budoiu şi Octavian Dumitru.

IULIA ISAEV – soprană – este una dintre vocile formate în România, dar care au dus peste tot în lume tradiţia şcolii româneşti de canto, fiind invitată să cânte la Opera din Nancy, Opera de Stat din Viena, Opéra du Rhin – Strasbourg, Bunkamura Hall – Tokyo, Teatrul Naţional din Tokyo, la Semper Oper din Dresda, Opera de Stat Bavareză din München, Opera din Zürich, Deutsche Oper din Berlin etc. În plus, soprana a susţinut şi numeroase concerte vocal-simfonice în săli de prestigiu precum Concertgebouw din Amsterdam, Sala de Concerte Megaron din Atena, Teatro Massimo din Palermo, Théâtre de Champs Élysées din Paris ş.a.

SIDONIA NICA – mezzosoprană – solistă a Operei Naţionale Bucureşti, are un repertoriu de operă şi vocal simfonic foarte generos, cu roluri ca Dalila din „Samson şi Dalila”, Carmen şi Mercedes din „Carmen”, Olga din „Evgheni Oneghin”, Flora din „La Traviata”, Fenena din „Nabucco”, Suzuki şi Kate din „Madama Butterfly” ş.a. Artista a participat la cursuri predate de mari solişti lirici ca Eugenia Moldoveanu, Leontina Văduva, Ileana Cotrubaş, Constantin Zaharia, Kaludi Kaludov, Viorica Cortez, Ionel Pantea.

MARIUS VLAD BUDOIU –  tenor – este director general al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. Artistul a abordat roluri extrem de dificile de tenor dramatic, ca Otello din opera omonimă, Samson („Samson şi Dalila”) sau Lohengrin din opera cu acelaşi nume. Marius Vlad Budoiu a fost invitat pe toate scenele lirice și de filarmonică din țară, dar a cântat şi în Anglia, Franța, Spania, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Austria, Elveția, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia, Slovacia, Turcia și Japonia. Anul 2013 i-a adus apariţii cu totul speciale lui Marius Vlad Budoiu: a cântat sub bagheta lui Daniel Barenboim la Opera de Stat din Berlin, la Teatro alla Scala din Milano și la Festivalul Proms – Royal Albert Hall, Londra.

OCTAVIAN DUMITRU – bas – este solist al Operei Naționale Române din Iași, iar repertoriul său reuneşte roluri importante ca Dulcamara – „Elixirul Dragostei”, rolul titular din „Don Pasquale”, Figaro – „Nunta lui Figaro”, Bartolo – „Il barbiere di Siviglia”, formarea sa însemnând o serie de cursuri de măiestrie cu solişti de renume ca Viorica Cortez, Mariana Nicolesco, Ionel Pantea, Corneliu Murgu ş.a.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti.

Biletele sunt disponibile pe , în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www. sau www..

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bul. Eroilor, Calea Plevnei, Bul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare