Aveți program weekendul ăsta? Nu? Hai că vă facem noi program. La cât de urât e afară, ar fi păcat să staţi în casă. Dar ar fi păcat și să staţi în frig afară și să răciţi. Nu mai bine vă duceţi voi frumușel să vedeţi un film? E cald, e lume, e floricele, e pateu. Bine… nu știu dacă e și pateu, dar popcorn și nachos și suc cu acid sigur e. Că e mai multe.
Sigur ați aflat că de ieri rulează în cinematografele din țară cel mai nou și controversat film românesc. Ilegitim. Cel mai nou film al lui Adrian Sitaru. Nu mai țin minte de când nu am mai așteptat cu sufletul la gură un film românesc. Dar a meritat. Pe cuvânt de cercetaș.
Am fost miecuri să-l văd, la lansarea de gală și între noi fie vorba, o să merg să-l mai văd o dată. Știam despre ce este vorba pentru că acum vreo lună am stat la o poveste cu actorii principali – Alina Grigore și Robi Urs. Eram foarte curioasă să aflu de unde a pornit totul, să aflu povestea din spatele filmului.
Nu mai stau acum să vă spun povestea din spate, vă spun doar – mergeți să vedeți filmul ăsta! De ce? Pentru că este altceva. Este un film foarte curajos, este un film care sparge multe tipare, este un film care pune în fața oamenilor lucruri din viață, lucruri care se întâmplă. Situații ciudate, situații dubioase, situații de dragoste ilegitimă, situații din familii destrămate. Pe scurt, situații care se întâmplă, dar despre care nimeni nu vorbește. Păi cam cum ar fi să vorbim despre asta? Cum ar fi să vorbim despre violența în familie? Cum ar fi să vorbim despre droguri și alcool? Cum ar fi să vorbim despre avorturi și sarcini ale copilelor din ziua de azi, copile care nu au primit o educație sexuală potrivită și atât de necesară? Cum ar fi să vorbim despre iubire între frați? Nu doar iubire. Ci și sex între frați! Cum ar fi să vorbim despre incest ? Cum ar fi să spunem că cineva ar putea fi “pro” așa ceva? Cum ar fi?
Sigur v-ați săturat de filme slabe, de comedii proaste, de clișee și de scenarii atât de previzibile încât știi finalul filmului după primul sfert de oră. Mergeți să vedeți Ilegitim. Nu o să știți ce v-a lovit. Și o să vă puneți întrebări. Și o să vă pună mintea la contribuție. Și o să faceți voi singuri scenarii derivate de aici. Și poate după asta o să facă Sitaru o continuare. Doamne câte finaluri posibile ar avea filmul ăsta. Știți cum am ieșit eu de la film? Fix ca-n meme-ul ăla cu John Travolta în care nu știe pe ce lume e. Dar vă spun că s-a și râs la niște faze în sală. A fost dubios. Și eu am râs pentru că mi-a venit să râd auzind replici din viață, înjurături, certuri de familie, situații pe care mai mult sau mai puțin le trăim cu toții. Și am râs pentru că era real și pentru că cineva a avut curajul să scrie despre asta, să regizeze un film și să-i dea drumul în lume. Am râs, dar nu e de râs. E de gândit. Mult. E de pus întrebări, de făcut introspecții.
Ce să mai spun? Că e un film care te provoacă? Că tocmai a câștigat premiul CICAE la Festival Internațional de Film de la Berlin? Că a reușit toate astea nevând in spate nici buget și nici actori profesioniști? Mergeți să-l vedeți. Avem nevoie de altceva. Lăsați comediile proaste pentru pensie.
