Lume multă aseară în clubul Control din centrul Capitalei. În aparență, nimic special față de alte ocazii în care bucureștenii ies aici pentru o bere, o muzică, o vorbă. La o privire mai atentă însă, se vedea că invitații erau puțin diferiți față de alte dăți. Un grup de bărbați cu pălării, veste elegante pe sub sacouri cadrilate și cravate parcă prea bățoase în contrast cu lumina hipnotizantă a clubului. Totul învăluit în vălătucii epici de fum ai unor trabucuri fine, asortate la perciuni atent coafați.
Era ziua lui Ion Luca Caragiale, aveam să aflu de la un domn care s-a prezentat Titu Maiorescu. Lucru confirmat, altminteri, de o parte a grupului ciudat de persoane care îl seconda, dând pe gât niște beri nemaiauzite. Intrigat de această manifestare neobișnuită, m-am hotărât să aștept, înțelegând, din ce se vorbea, că sărbătoritul încă nu sosise. Compania – din cele mai variate medii ale societății, adică de la Tudor Chirilă și până la academicianul Eugen Simion, de la Simona Sensual și până la Hortensia Papadat-Bengescu, trecând prin barba sură a lui Andrei Pleșu.
Abia într-un târziu, când e adevărat că lumea se cam speriase de întârziere, invitatul principal a sosit maiestuos, cu mustața zbârnâind. Încă tânăr la cei 160 de ani pe care am aflat că îi împlinea, domnul Caragiale s-a îmbrățișat cu mulți dintre cei prezenți, adresându-le apelative ca „stimabile” și „onorabile”. E adevărat totuși că, de câteva ori, a spus și „venerabile”. Apoi, într-un gest nemaipomenit, i-a adresat garderobierului, care parcă prea sărise să-i ia parpalacul, doar aceste cuvinte: „Ai puțintică răbdare”.
Aproape imediat, cercul de prieteni s-a și strâns în jurul său la sunetul unui clopoțel care anunța iminența unei cuvântări. „Dragi prieteni”, a început direct domnul Caragiale, „doresc să lăsăm deoparte citatele din opera mea. O văd prea des transpusă în fapte ca s-o mai și aud. Vreau să ne simțim firesc, doar ne aflăm în Control, și să bem până ne prăbușim la pământ.” Cuvintele i-au fost întâmpinate cu urale, în apariția instantanee a unui tort cu 160 de etaje foarte mici, care să nu depășească înălțimea potrivită.
E adevărat totuși că evenimentul a fost întrerupt de un mic scandal provocat de domnul Matei Vișniec, care a pătruns în incintă fără a se afla pe lista de invitați. Dar, tot la fel de repede, incidentul a fost stins, descoperindu-se, din nou, excesul de zel al paznicului garderobier. Acesta a fost gonit pentru buna desfășurare a petrecerii cu șuturi puternice în posterior.
