Toți, promovați sau repetenți, am dat piept cu Scrisoarea a III-a în școală. Din ea am văzut noi cum un principe valah se duce ca fraierul în cortul sultanului, înaintea bătăliei. Pe de altă parte, ne-a crescut considerația față de obiceiurile diplomatice sultănești, Baiazid neluându-l în țeapă pe domnitorul nostru, cum mai făceau voievozii valahi răzvrătiți cu trimișii otomani. Oricum, poet mare fiind, Eminescu a dat la greu cu licența poetică în viitorii corigenți români, plasând bătălia de la Nicopole înaintea luptei dintre Mircea și Baiazid. Noi, ca istorici scrofuloși care suntem noi academicieni, repunem acum faptele în adevărata succesiune. Deși s-ar putea spune că interacțiunea dintre Mircea și Baiazid pe teritoriul acestuia din urmă a fost tot o figură de stil eminesciană, avem dovezi că ea s-a petrecut în realitate. Puțin diferit față de varianta geniului din Ipotești, după cum urmează a se constata în continuare.
La un semn deschisă-i calea și se-apropie de cort un bărbat în toată puterea cuvântului. Mircea nu se dovedea nicidecum "Cel Bătrân" decât într-o formulă populară a vremii, fiind pe atunci în vârstă de 40 de ani. Era un mascul cum se obișnuia în acele timpuri, bărbos, puternic și iubitor de viață liberă, nereușind să țină vreodată evidența progeniturilor rămase în urma libertinajului său, ceea ce va produce unele încurcături testamentare după moarte. Despre gazdă, Baiazid I, cunoaștem că i se spunea Yildirim (Fulgerul) din pricina rapidității pe câmpul de bătălie. Ținând cont că pe arealul respectiv rapiditatea sa consta în vizionarea luptei din cortul suprem, sunt indicii că, de fapt, supranumele îi venea de la iuțeala mișcărilor în harem.
– Tu ești, Mirceo?
– Dapăi cine? Voiai să-ți expediez soli pe care să-i necinstești după tradiția voastră? Ultimul pe care l-am trimis, boiar Neacșov, nici acum nu poate să ia loc pe divan la Sfatul Domnesc, stă săracul numai în picioare!
– Ce să facem, măi Mircică, noi suntem credincioși obiceiurilor, nu ca voi, infidelilor! De ce-ai stricat prietenia noastră și te-ai amestecat în sudul Tunei?
– Se zice Dunăre, Prea Mărite Sultan, Tuna e doar în limba voastră păgână! Ăsta-i necazul de-ai venit cu amar de oaste în vizită?
– Am venit să mi te-nchini! De nu, îți tai căpățâna și o arunc la rechini! Chiar dacă cei din Karadeniz sunt mititei și nu consumă carne de ghiaur nici servită gata!
– Orice gând ai, Împărate, dar lasă-ne în pace teritoriul național și nu-l mai poci atâta! E Marea cea Mare, nu Karadeniz, invadatorule!
– Lasă, lasă, că și voi ați tradus-o p-asta din grecește, sâsâiții au fost primii p-acilea! Ce-ai vrea acum, suntem un Imperiu care cucerește teritorii! Rușii sunt mai buni? Noi vă luăm numai tribut, ei vă iau cu totul. O să vedeți voi ce pățiți cu ei mai încolo!
– Am fost de acord întotdeauna cu tributul, că avem de unde. Da' matale nu te mulțumești cu banii, ceri mereu și cota parte în femei!
– Fugi de-aici, pișicherule, că nici tu nu dai pe la mănăstiri decât ca să le rupi ața, la inaugurare! Femeile vin singure la Stambul, nu facem noi față ofertei! Eu cer câte o porție de 100 și mă trezesc cu 2000 odată! Barem de-ar mai fi și niscaiva muntence printre ele, ne-au invadat moldovencele voastre! Haremurile sunt pe picior de revoltă, au stricat tot mersul obișnuit pe acolo!
– Păi vezi că habar n-ai de realitatea valahă? Moldovencele nu-s sub jurisdicția mea, că nu ne-am unitără cu podgorenii de dincolo de Milcov.
– Șiretenie clasică de valah, crezi că nu știu cum ți-ai pus tu omul pe tronul Moldovei? Hai s-o lăsăm pe-asta, ce cauți tu peste Tuna?
– Io, Mircea mare voievod, îmi ajut toți frații creștini cum pot și io, le-am trimis doar niște ajutoare. Care-i problema, n-avem voie să ne avem ca vecinii și frații de credință?
– Mircică, nu te uita la mine că-s cam gras, asta-i din cauză că stau mult în cort, așa cere funcția. Dar gândesc cu viteza fulgerului, nu știi cum mi se zice mie în popor?
– Bine, bine…Am venit să-ți spun să te retragi cât mai ai timp cu toți cei 40.000 de homalăi ai tăi, altfel praf te fac cu 12.000 de viteji ai mei! Tot ce mișcă-n țara asta mi-e prieten numai mie, altminteri le zboară capetele ca fulgii!
– Cum, când vin cu-așa selecționată tu gândești că astăzi pot / Să mă las bătut cu ghioaga de unul cu barba de-un cot? Bei beiule, ia uită-te în Wikipedia, eu am cinci pagini și tu ești doar un ciot! Bei ceva?
– Ai Cotnar?
– Raki nu merge?
– Nu beau tărie, m-a sfătuit doctorul Ițic s-o tai cu alcoolul. Bagă o cafea!
– Ștrul al meu îmi dă voie, zice că, după o doză bine măsurată, nu se mai plâng cadânele că sunt Fulgerul la ele în iatac. Türk kahvesi pentru ghiaurul Mircea! Executarea!
– Dacă ați contribuit și voi cu ceva bun la cultura lumii aia e cafeaua turcească. Bucătarilor mei nu le iese niciodată, degeaba i-am trimis la specializare în Stambul. Norocul lor că sunt un domnitor înțelept și nu tai capete pentru o cafea nereușită. O să vadă ei pe dracu' mai târziu, când o veni pe tron unul al dracu'! Tare mi-e teamă că și voi o să vă luați țeapă atunci, dacă nu știți să apreciați azi un diplomat ca mine!
– Ia zi repede ce-ai hotărât, mi te-nchini sau ne batem?
– Auzi, de ce dracu' să mă bat Io, Mircea Voievod cu tine, când o să vină chiar istorici valahi care or să scrie că nici n-a existat Rovine? Hai să ne luptăm numai noi doi: care bea mai multe cupe cu vin și dovedește cele mai numeroase femei, acela să fie biruitor! Batem palma?
– Gărzi, la mine! Luați-l pe pezevenchiul ăsta valah de aici, mă escrochează în fața oamenilor mei! Parcă eu n-am auzit ce preparate îi dă doctorul lui, mi-au raportat iscoadele. Toată lumea știe că Ițic e mai deștept și mai priceput decât Ștrul!
Urmarea se cunoaște, deși e interpretată diferit. La Rovine, Baiazid și-a luat o papară dar nu decisivă. Mircea a fost nevoit să abandoneze tronul și să recunoască suzeranitatea otomană. Al dracului Baiazid, a intuit ca fulgerul că nu trebuia să se pună cu valahul pe adevăratul teren de luptă al acestuia!
