13:45 – Bun dimineața, dragă jurnalule! Nu că scriu eu în tine și că te laudă toți prietenii mei de la Antena 3 când te uit intenționat prin redacție, dar îmi place de tine de nu mai pot. Spre deosebire de celelalte jurnale, care sunt toate băsiste, tu ești singurul jurnal salutar.
14:10 – Îmi iau prosopul cu „Motanul încălțat” – după părerea mea, niște desene animate foarte înțelepte – și mă duc la baie. Mă spăl pe dinți și, când dau să mă aplec spre chiuvetă să scuip, mă lovesc, ca de fiecare dată, cu fruntea de etajeră. Bizară coincidență, nu-i așa, jurnalule?
15:36 – Mare dreptate a avut domnul Voiculescu Dan când a spus: „În politică, prostia nu e un handicap!”. Cum? Nu Domnia Sa a spus asta? Atunci cine? Napoleon??? Dă-mi voie să mă îndoiesc, dragă jurnalule. Păi ce, avea Napoleon atâția proști în jurul lui cum are domnul Voiculescu, încât să-i vină lui mai abitir în minte un astfel de aforism???
16:00-18:00 – Am citit și eu teza de doctorat a lui Victor Ponta și nu este vorba de niciun plagiat. Cei care susțin contrariul sunt aceiași băsiști dobitoci și nesimțiți care au organizat o lovitură de stat cu arma-n gât și l-au băgat pe Năstase nevinovat la pușcărie. În primul rând, Ponta a scris la un computer mult mai frumos și mai scump ca rîșnița la care a fost scris ”originalul”, iar în al doilea rând originalul este plin de inutile note de subsol care nu se regăsesc în lucrarea mult mai aerisit elaborată de premier.
20:30 – Iată, dragă jurnalule, cum profesionalismul nostru neegalat este încă o dată – a câta oara?! – apreciat la cel mai înalt nivel. În seara aceasta, în cadrul galei internționale „Premiile Antena 3”, Antena 3 a primit distincția de „cea mai bun televiziune de știri din trustul Intact”. Concurența cu noi înșine a fost aprigă, premiul fiiind, astfel, cu atât mai valoros. În consecință, vom realiza o emisiune specială, la Londra, unde ne vom invita unii pe alții și ne vom felicita reciproc.
23:00 – Dă, Doamne, să nu se prindă nimeni că mă cheamă și Emanuel!