HomeCulturăMingea de bani și Oscarul

Mingea de bani și Oscarul

Sfârșitul anului ne găsește, ca de obicei, digerând sarmaua, uitându-ne pe geam la zăpada care nu e, tresărind speriați de fiecare dată când un drăcos aruncă un mănunchi de pocnitori într-un coș de gunoi.

Pe lângă astfel de lucruri impregnate puternic cu iz sărbătoresc, știm cu toții ce se întâmplă în perioada asta: previziuni, supoziții. Și nu mă gândesc la prognoze economice sau la tradiționalele horoscopuri, ci la ceea ce tot cinefilul, cu mic, cu mare, așteaptă cum așteaptă pensionarii pensia: evenimentul cu covor roșu, la el mă refer, căci, până își va anunța nominalizările, nu mai e chiar așa mult.

Acum e momentul ca lumea să tragă linie, să stea și să cugete ce filme bune a văzut anul ăsta. Un candidat serios e Moneyball, cu Brad Pitt în rolul principal, dar așa era și anul trecut The Social Network și degeaba.

Apropo de filmul despre Facebook; în afară de unul dintre scenariști, Moneyball mai are ceva în comun cu el, fără să fie la fel de sclipitor; amândouă par destul de convenționale în portretizarea personajelor lor (acolo un geniu, aici un sportiv ratat), dar reușesc, într-un mod subtil, să nu cadă în clișeele filmelor de gen.

Așa că nu trebuie să vă speriați când vă zic că Moneyball este un film despre acel sport imposibil-de-înțeles-pentru-cine-nu-e-american numit și baseball (mai exact, despre un fost jucător devenit manager, care, împreună cu un asistent specialist în economie, revoluționează sistemul de scouting, transformând o echipă care abia se menținea pe linia de plutire în ceva incredibil); pentru că e mai mult de-atât.

Și poate pupă și Brad Pitt un Oscar, asta dacă nu îl fericesc pentru The Tree of Life – film cu care, o știți, noi chiar avem ceva.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare