După ce ani de-a rândul a cântat, pe scena Operei Naționale, coloraturile vioaie ale Rosinei din “Barbierul din Sevilla” sau a intrepretat rolul lui Carmen de Bizet, mezzo-soprana Oana Andra joacă acum o partitură diferită, dar la fel de importantă: se luptă împotriva intereselor Guvernului de a cânta fals și de a mima că sprijină cultura înaltă.
Anul trecut fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, pregătea, în bunul stil al guvernarii actuale, comasarea Operei cu Teatrul de Operetă. În afară de câteva litere, ce au în comun aceste două instituții?
În comun mai au și notele muzicale, ignorate cu desăvârșire în prezent. Poate tocmai de aceea se crede că tot ce cântă se adună…
Daniel Barbu vorbea, atunci, despre economii de un milion de euro dacă ar avea loc comasarea. Oare nu ar fi existat locuri mai bune de unde să se taie banii ăstia? Întreb și eu, ca omul care se uită la parcul auto de la Parlament, nu dau cu parul …
Nu pot decât să-i citez pe artiștii de operă din Catania, care au făcut grevă din cauza neplății la timp a salariilor și au afișat un banner imens pe loji, cu textul: „Cultura NU este un LUX, ci un DREPT!”. Și mă gândesc și la guvernul Germaniei care, pe perioada de criză, în loc să taie din bugetul pentru cultură, dimpotrivă, l-a mărit, ca și pe cel al educației și sănătății, motivând că dacă alte domenii s-ar putea să supraviețuiască și să-și revină după criză, acestea trei s-ar putea să dispară, ceea ce ar fi dezastruos pentru națiune.
Care credeți că a fost adevarata miză a presupusei comasări? Banii despre care vorbea Daniel Barbu, sau era cineva care nu cânta pe vocea potrivită la una dintre cele două instituții?
Vocea de la Operetă a amuțit de ani buni de zile, de când i s-a tăiat brusc întregul repertoriu de 27 de spectacole și s-a dat glas doar microfoanelor golașe de la pop-rock și cabaret, de nu mai știau cei din public cum să-și ascundă copiii aduși la spectacole în scop educativ!… Iar vocea Operei devine și ea tot mai firavă…
Dacă în industrie s-au împărțit demult minele de aur, iar în agricultură s-au revărsat cornurile abundenței peste unii, tot ce a mai rămas de înhățat e monopolul asupra domeniului artistic. Cineva a declarat recent că e pe cale de a-și construi un imperiu… Și știm cu toții că asta se face călcând pe cadavre.
Anul trecut ați dat în judecată Guvernul, iar anul acesta ați câștigat. A fost grea lupta? V-ați așteptat să aveți câștig de cauză?
Am câștigat doar prima bătălie, și sper să câștigăm și războiul. Lupta de abia acum se întețește, căci interesele sunt puternice și unicul beneficiar al fuziunii a cerut deja drept de intervenție în proces…
Credeți că doar ministerul și-a dorit această comasare, sau au mai existat și voci de la Operă sau Operetă care își doreau o asemenea situație?
Nu cred deloc că ministerul și-a dorit comasarea. Însă ministrului Barbu i-a cântat la ureche cineva „solo voce”, dar „forte” în mijloacele de convingere.
Ministerul Culturii a schimbat limba, trecând la UDMR. Credeți că va schimba și placa în ceea ce privește fuziunea dintre cele două instituții?
Declarația din presă arată clar nostalgia după Operetă, unica din țară, și faptul că fuziunea nu ar fi primit intrarea în scenă sub noua baghetă ministerială.
V-ați implicat activ împotriva fuziunii. Exceptând procesul intentat Guvernului ce altceva ați mai încercat să faceți?
Pe lângă succesele marcate în deplasare, eu și colegii mei am devenit cântăreți de investigație și compozitori de memorii a căror melodie infinită nu poate fi secondată decât de surzenia prelungă a celor din mass-media sau de afonia la unison a celor de la conducere.
Care e situația financiară a Operei? Există bani care se pierd aiurea, în artificii birocratice? Soliste/soliști de mâna a doua, plătiți regește?
Eu mă ocup cu precădere de muzică, iar contabilitatea mă depășește… Nu știu cu cât sunt plătiți soliștii invitați din afara Operei – chiar și pentru roluri infime, pe care le-ar putea aborda și un artist liric din cor –, însă, după prestațiile unora dintre ei, pot spune cu siguranță că aceștia anume nu meritau decât o ceapă degerată sau o ….roșie bine plasată.
Muzeul Țăranului Român, Biblioteca Națională, Opera și Opereta: toate aceste instituții au avut/au/vor suferi de pe urma actualului Guvern. E posibil să avem, oare, nu cel mai competent și cinstit, ci, mai degrabă, cel mai incult Guvern?
Eu nu i-am bănuit niciodată pe politicieni, indiferent de culoare, de prea multă cinste… Așa că, în mod logic, cinstea lor ar putea fi cu ușutință întrecută de competența și cultura lor. Măcar de ar fi așa, și tot ar merge lucrurile mai bine.
Publicat în AC, nr. 15
