– Mișule, dă-te-n sabia mea mai încolo! Ai un obicei prost, te faci stăpân pe trei norișori odată! Ești tu matahală, da' stai dracului pe unul singur!
– Piticule, asta-i pohta ce-am pohtit io și pe pământ! Crez că nectarul ăla din care tot bei tu îi cam fermentat. Iar ești țâfnos?
– Oi fi io pitic, da' bataie știu destulă! Ce, Doroftei e înalt?
– Nu știu ce caută un moldovean ca tine-n Rai. Adică bănuiesc, ai dat șpagă 47 de biserici și mănăstiri, cuviosule! Io cu banii respectivi îmi luam vreo 50 de sate cu bisericile făcute gata! Ștefan Sfântul… mă ia cu hohote de-mi sare cușma de pe chelie!
– Abține-te, că te dai de gol. De-aia te-ai pictat numai cu cușma-n cap, să nu-ți strălucească luciul! Bei un potir?
– Fane, cum paloșul meu ai stat tu 47 de ani la conducere beat tot timpul? Nu ți-au ridicat permisul?
– Au vrut toți să mi-l ia, da' le-am dat io lor ca Becali! Ba chiar eliberam permise altora la domnie, că m-am priceput la diplomație. Athleta Christi, grecule!
– Ai auzit ce vor să facă rumânii noștri acușica, la sfârșit de an? Cică un top "Cei mai tari conducători români". Știi ce însemnează asta, nu?
– Da, nu știu. Că ne batem între noi, ca doi buni domnitori valahi?
– Nu, mă, iar o să ne ia fața Țepeș în clasament! Au țăranii ăștia un drag istoric de țepe, de-ți vine să-ți bagi singur una în cur!
– Păi sigur că au, dacă stăpânitorii lor de-acuma le dau numai țepe! Ce-ai vrea, să-l aleagă pe Alexandru cel Bun? Mi-e rușine și acum ce-am găsit după el, abia vreo două trânte cu turcalăii și o chibițare pe lângă poloni în meciurile cu teutonii. În rest, a făcut pace cu toți și s-a plimbat cu moaștele prin Moldova, al naibii superstițios pacifist! Păi ăsta-i palmares de Domn moldav?!
– Fănică, io pohtesc să mă aleagă pe mine primul! N-am fost io Domnul Unirii?
– Băi, Unirea ta a ținut cât ținea la mine un pahar de Cotnar! Și nu te mai lua de Vlăduț, că de la țepe ți s-a tras și ție lichidarea datoriilor cu sulița! I-ai țepuit pe toți, avarule!
– Eu avar și tu cuman. Când te îmbătai, le luai gâtul boierilor ca să vezi ce-aveau în căpățână. Am direptate?
– Păi da, că și-așa nu le folosea, n-am găsit la niciunul nimica! Ce voiai, să le dau averi, ca tine?
– Aaaa…uite că vine și favoritul numărul unu… Vlăduțe, pari cam înțepat, ai vreo supărare lăuntrică?
– N-ați auzit de topul conducătorilor care se pregătește în Țările Române? Cică, după sondaje, ne bate unul pe toți cu 66%!
– Cine, mă, Satana?! Au înnebunit de tot valahii?
– Nu, frate, unu' mic ca Fane, ambițios ca Mișu și țepuitor ca mine. Aud că, dacă nu-l conducea nevasta, și acum ar fi domnit în bună pace peste toți românii. Cine dracu' l-a mai scornicit și pe animalul ăsta politic în Istorie?!