AcasăCulturăSoldații de la Salamina

Soldații de la Salamina

Era cam de Crăciun când mi-am luat gagica și m-am dus în vizită la Rusu, parteneru’ lu Borțun. Acolo, că la asta ne-ndemna pandișpanu’ de pe masă, am dat-o pe cultură. E și cum vorbeam noi ba de un Karl, ba de un Popper, unde nu sare Rusu cu o carte de undeva. Bă, zice, ia și citește asta, e ceva de te caci pe tine. Mă uit la copertă – scria că unu’, Javier Cercas. Titlul: Soldații de la Salamina.

Luăm cartea, mergem acasă, mă pun pe citit. Stilul direct, vânos, așa cum îi stă bine unui scriitor baban, mă face să trec lesne prin Războiul Civil din Spania. În fața ochilor mi se perindă temuta Falangă, soldații franchiști și cei republicani, sate spaniole cu nume parcă de bijuterii și, din când în când, planul prezentului în care Cercas își propune un scop extraordinar. Auzind, adicătelea, o bârfă istorică cu iz de adevăr despre Sánchez Mazas, însuși fondatorul Falangei, începe o muncă detectivistică de-o bate pe Agatha Christie la popou. Iar povestea nu e una oarecare, ci una în care acest Mazas scapă de la moarte chiar din fața plutonului de execuție, providențial, cu un glonţ abia ștergându-i izmana. Iar asta nu e tot.

Fugind de cremenalii urmăritori, el o ia la goană printr-o pădure cleioasă și inumană, cu ploaia și tot frigu’ din lume nimicindu-l la propriu, după care, orb din pricina dioptriilor mult prea mari, cade într-o groapă și încremenește acolo. E aproape mort și totuși mai are putere să se acopere cu frunze și pământ, să nu-l simtă câinii. Iar atunci, cumva, inexplicabil, se întâmplă evenimentul care constituie mobilul cărții lui Cercas. Un soldat din pluton apare de nicăieri și îl vede. Și se uită la el, și Mazas îi întoarce privirea, conștient că totul s-a terminat. Și se uită, și se uită unul la celălalt, secunde care durează ani, și soldatul, culmea, nu-l împușcă. Doar o voce sparge ploaia monotonă și cretină: „E cineva acolo?”. La care soldatul se întoarce și răspunde scurt: „Nu”. Și pleacă, oferindu-i, practic, viața înapoi unuia din responsabilii direcți ai Războiului Civil din Spania.

Iar de-aici încolo, Cercas cel de azi pornește, pur și simplu, pe firul poveștii petrecute în urmă cu zeci de ani, ducând o muncă de investigație colosală pentru a da de toți cei care ar fi putut ști cine fusese acel soldat extraterestru. Și nu vă speriați, aceste surse pe care le urmărește sunt descrise cu atât de mult talent, că nu puteți lăsa cartea din mână. Iar mai mult nu vă spun. Decât că nu e o carte nouă, nu se mai editează de cel puțin şapte ani, iar eu am avut bulan s-o găsesc la anticar. Filmul după ea nu l-am văzut, dar, dacă vreți, vă dau cartea.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare