Popa nostru dân comună, un zdrăhon prăcum îi calu
Are-o pacimă năroadă să să jioaşe d-a fotbalu.
Şî să şciţ că dom părince parcă-i stâlp în apărare,
Măi cu samă când cu lopta traje-n sus o lumânare.
Ghibiţî-l strâgau: Şenilă, că dă vreunu-l întreşea,
Cu bocanşii pî la oasă una-două-l spovegea.
Da-ntr-o zî să nimerisă baş dă meciu ăl măi mare
Să-ş cam baje dracu coada şî să aibă-o-nmormântare.
Că pă moşu Gin Coleaşă, baş în sara dă Ispas,
L-o călcat un tren pă gegit… când să scărpina în nas.
Şe să facă? Luă comanda!… Da’ cu gându la fotbal
Ţî-i grăbea pă ăi cu mortu la morminţu dă supt geal.
Că pă lângă toace aşcea era cheţ în mesărie,
Că scurta la stâlpi şî slujbe ca şî cum rătunji la vie:
– Duşe-ţ mortu măi cu viaţă! ii zorea pă oamini, frace,
C-avea ţoalilii şî lopta pitulace supt ornace.
– Haida, haida, măi cu viaţă… răgicaţ măi iuce scara!
Pune umăru, na Niele, până nu ne-apucă sara!
– Stai măi mereuţ, părince, zâsă Nielu ofticat,
Şe ne tot alerji cu mortu? Că do’ nu l-am fost furat!
