La ora la care scriu rândurile astea, pentru ai noștri care sunt mai deștepți decât ai lor, mă simt ca unul care a avut noroc pe lume de câteva ori în viața lui, iar ăsta e unul dintre momentele alea de grație. Închipuiți-vă cum e să va cânte taman pe un vapor in mijlocul Deltei artiștii care vineri și sâmbătă au cântat la Dichis'n Blues în Tulcea, într-un fel de n-a văzut nici Parisul, cum zice unchi-miu de pe Isaccei.. Iar partea cea mai mișto e că bluesul ăsta adună in jurul lui oameni șic pe stage, dar mai ales un public de calitate apărut de nicăieri în buricul orașului, (culmea, vis a vis de o biserică, acolo unde a fost amplasată scena festivalului!)
Și nu o să vă vină să credeți cum într-o țară de pupători de moaște, vreme de două zile, enoriașii și-au întors fața de la lăcaș, ba chiar s-au întors și cu fundul către agendele politice ale weekend-ului, ca să-i vadă mai bine pe Billy Branch și meseriașii de la "The sons of blues", veniți tocmai in Chicago, ori pe meseriașii noștri de la "Trenul de noapte" ori de la "Bluescore". O surpriză mare și foarte plăcută (mai apropiată ca stil de Academia noastră de folk), a fost trioul italian Veronica&The Red Wine Serenaders", care a venit din Milano să ne arate o cântare originală in chitară, tubă in loc de bass si Veronica însăși, cu o voce și o prezență cum rar mi-a fost dat să aud prin Dobrogea noastră dragă! Și este excelent că Veronica et comp au ajuns la Tulcea in urma recomandării făcute de româneasca Soul Serenade, un trio prezent deasemenea în festival în prima seară!
La final am să vă spun că într-un oraș condamnat la kitsch din '90 încoace, iată că în anii din urmă, după apariția festivalului Rowmania al lui Ivan Patzaichin, festivalul Dichis'n Blues al lui Cristi Antonescu, este încă o certitudine că se mai pot face și lucruri "cu dichis" în România în general, nu doar la Tulcea! Și dacă tot am amintit de organizatorul festivalului de blues, Cristi Antonescu este un fel de nebun frumos (chiar dacă tocmai v-am dat cu clișeul peste ochi), un tip dintr-o bucată care a făcut pe dracu'n patru și a coagulat în jurul lui oameni de calitate, bani de la sponsori și de la Primărie, autorități locale care în sfârșit după atâta timp de blondy și lasă-mă papa la vara nu dorm, dau tonul la cântec în ritm de blues!
Atât vă mai zic: să moară ăia care au rupt nava Rostock acu' douăj de ani pe brațul Sulina lângă localitatea Partizani că nu au repetat figura, că poate dacă o făceau pe treabă, vedeam și noi măcar o televiziune la festival! Așa a fost doar Academia Cațavencu la Dichis'n blues, Rock FM și alți colegi din presa scrisă. Dar nu-i nimic, la anu' angajam noi niște ucrainieni! Căci, nu-i așa?, trăiască bluesul și partizanii, c-au venit americanii!
