Unitatea combativ-performativă mai sus amintită e, de fapt, un buncăr în sala nouă a Teatrului de Comedie. Dar e un buncăr smart, pe genul beton armat monolit din care iese, ca o glazură, fierul forjat atât de propriu spațiilor de genul ăsta din toată lumea. E chiar mișto: jos ai, practic, galeria, iar sus, pe niște scări, teatrul. De aici și mesajul subliminal că întreaga artă contemporană e un joc de măști. Sau invers.
Acuma, când un atare spațiu îți deschide o fată, te gândești la prostii. Adevărul e însă că, din capul ei de Palas Atena, Miruna Moraru îți spune ție, insul de pe stradă, OPEN ME. Pe genul sticluței din țara minunilor, BEAMĂ, cum ar scrie Vanghelie. Și cumva, apropierea e bună, pentru că universul Mirunei chiar ăsta e: infant la nivelul simbolurilor cu care operează – păpuși, inimioare, prăjituri, dar foarte mișto ca tematică și mod de abordare.
Mie cel mai mult mi-a plăcut un ursuleț făcut dintr-un fel de M&M-uri, care era cumva aruncat pe jos. Am vrut să-l mănânc, dar, probabil, costa vreo cinci mii de euro. Dar, în același timp, mi-a mai plăcut și că toată chestia avea un aer de Willy Wonka, parcă acuma te așteptai să coboare de pe scările teatrului un val de ciocolată à la The Shining, doar că transpus, din fericire, în lumea de te lingi pe buze a ciocolateriei.
Mai mult nu vă spun. Decât că Atelier 030202, curatoriat de tânărul artist Mihai Zgondoiu, trebuie văzut. @ Sfînta Vineri #11. La fel și expoziția Mirunei Moraru, on display până pe 3 aprilie. Poftă bună!
