Final lacrimogen într-un nou episod al telenovelei cântate Vocea României. După mai multe probe dificile de glandă şi buric, la baraj au ajuns Marius Moga, zis şi „Plagy”, dar şi Loredana Groza, cunoscută şi ca „Aburida”, după ce aceasta din urmă a fost surclasată de Horia Brenciu, zis „Brenciu”. Decizia, foarte grea, i-a revenit lui Smiley, aka „Andrei Tiberiu Maria”, care a apreciat mai mult freza lui Moga decât chiloţii şi portjartierul Loredanei. Plânsete şi pupături. Din greşeală, Lori l-a numit pe Smiley, printre lacrimi, „Miley”, iar lu’ Moga i-a zis „Cyrus”.
Motiv pentru care Hannah Montana a făcut şi ea o plângere, iar Justin Bieber, as himself, a promis prin Facebook un duet cu Brenciu treaz, în viitoarea producţie „Votca României”. Loredana a părăsit juriul cu pricina pe cântecul lui Adrian Ţuţu: „E evident că românii au talent!”. Ca fapt divers al relatării noastre de la faţa locului, la ieşirea din platou, Lori şi-a agăţat sutienul în clanţă, unul dintre cameramani fiind nevoit să-i adune sânii de pe jos, dar nu suficient de rapid pentru ca, în sală, publicul să nu observe terifianta scenă. Ba chiar s-a înregistrat şi un avort spontan, ni se comunică de la spitalul comunal din Buftea-Gară.
Asta este ceea ce s-a văzut la teve, la oră de maximă audienţă. De fapt, se spune că Loredana „Aburida” a fost eliminată după ce bărbat-su Boncea a fost dat afară de la şefia casei de producţie a Media Pro.
În locul lui a fost numit fiul producătoarei generălese de la „Pariu cu viaţa”, care e însurat cu blonda aia bună din serial, care joacă pe post de amantă a ăluia puriu şi grăsuţ cu părul dat pe spate.
Şi după care a scos sabia aia cu laser şi a venit ăla cu mască neagră care respira greu şi ce să vezi? Ăla cu sabie era fi-su! În concluzie, aia bună şi blondă, care e nevasta noului şef, e, de fapt, Noua Loredana de la ProTv! Hai, zi-le, Loredana!