S-a concluzionat în mod eronat, de la Școala Ardeleană încoace, că limba strămoșilor daci ar fi dispărut odată cu dacii. Afirmația este de două ori mincinoasă, pentru că dacii nu au dispărut niciodată, cu atât mai puțin idiomul specific. Faptul că nu s-au păstrat scrieri dacice se explică prin secretomania acestui neam legendar, invocată azi de autenticii cercetători ai adevăratei noastre istorii: Dacii – o istorie secretă; Secretele lui Zamolxes; Poporul dac, marele secret ascuns al omenirii; Secretul sacru al lui Decebal etc. Pentru a-și respecta tradiția secretizării, dacogeții se bazau pe memoria lor fabuloasă și care făcea ca scrisul să devină inutil. Un dac era capabil să memoreze informație echivalentă celei aflate în Biblioteca din Alexandria, care și ea a fost întemeiată de către un discipol al lui Scorilo. În colaborare cu binecunoscutul dacolog Cotizo Popescu, vă vom prezenta un dicționar cât mai complet al termenilor daci identificați de domnia sa în ani lungi de cercetare exhaustivă. Suntem deschiși, ca și dl Popescu, oricăror contribuții filologice și etimologice ale oricui dorește să participe, argumentat, la reconstituirea limbii în care am apărut ca popor. Să-i dăm zor, zăbava nu-i pentru noi, dacii nemuritori și de soi:
1. Zâzâială (a zâzâi, zâzâit, zâzâire): sfat, discuție, șezătoare. După cum desigur știți, cuvintele dacice conțineau obligatoriu litera "z". Asta pentru că dacii au fost primul popor creat de Zeul Suprem, denumit pe atunci Zamolxes și, mai târziu, Dumne-Zeu. Simbolul lui Zamolxes a fost "Z", devenit obligație lingvistică pentru daci. A sta la sfat sau la șezătoare se numea zâzâială, de la zâzâitul produs prin conversațiile purtate. S-ar părea că zâzâiala a fost și cauza invaziei romane. Explicăm imediat: dacii erau un popor colocvial, zâzâiala rezultată la șezători și (mai ales) în cârciumile populare ajungând la un nivel sonor considerabil. Ea (zâzâiala) a perturbat fonic garnizoanele romane de peste Danubius, ajungând, în zilele senine, să fie percepută deranjant chiar și la Roma. Pentru că dacii au refuzat să aplice, la solicitarea romanilor, reducerea zâzâielii, aceștia au năvălit în Dacia ca să dea sonorul mai încet.
2. Zumzăială (a zumzăi, zumzet, zumzăire): efectul sonor produs de laborioasele albine care constituiau una dintre ocupațiile principale ale harnicilor daci. Aceasta (ocupația) nu se numea pe atunci stupărit, ci zdupărit, albinele zumzăind în zdupi și nu în stupi. Termenul de zdup s-a moștenit ca o formă populară pentru închisoare, pușcărie, zdupul fiind un fel de lagăr de muncă al albinelor. La rândul lor, albinele se numeau în dacă zumzule, cu varianta zumzoi pentru albinoi.
3. Zeciuială (a zeciui, zeciuit, zeciuire): a alege din zece în zece, similar decimării romane. Când se selecționau solii pentru Zamolxes dacii se aliniau benevol în formație, iar Marele Preot îi zeciuia indicându-l pe fiecare al zecelea ales. Preoții daci numărau după un sistem propriu, diferit de cel actual. Fiecare al zecelea ales nu era întotdeauna al zecelea ieșit la numărătoare conform normelor de azi. Zece era considerat număr sacru, iar folosirea lui repetată un abuz ce l-ar fi înfuriat pe Zamolxes. Puteai să fii zeciut și dacă erai pe poziția treisprezece, de exemplu, 13 nefiind de fel un număr cu ghinion. Era o satisfacție uriașă să ajungi trimis în sulițe la Zamolxes, unde divinitatea îți acorda cinstea nesperată de a zâzâi personal cu Zeul.
4. Zornăială (a zornăi, zornăit, zornăire): zgomotul produs de zalele de luptă disprețuite de daci, ei angajându-se în bătălii cu pieptul gol și capul la fel de gol, pe principiul "ce-o vrea Zamolxes", moștenit cu sfințenie de așa-zișii urmași români. Zornăiala zalelor romane a fost, de altfel, factorul decisiv în confruntarea cu dacii, ultimii enervându-se până la descumpănire din cauza lașității adversarilor înzăuați. Pentru un dac, confruntarea cu un inamic purtând echipament de luptă era la fel de dezonorantă ca și rămânerea în viață după zeciuială.
5. Zulă (a zuli, zulit, zulire): acțiunea dezlegării unui puzzle, ocupație intelectuală de căpătâi în Dacia. Zulirea (dezlegarea zulelor) începea de la vârsta de trei ani și dura până la trecerea la Zamolxes, când dezlegatul respectiv era pentru dac precum împărtășania creștină. Nici trimișii în sulițe nu plecau până nu descurcau o zulă, eșecul ducând la anularea delegației și reluarea zeciuielii. Termenul a rămas în limbaj cu sensul de a completa ceva ce-ți lipsește, cum fac dacii actuali ajunși pe poziții publice favorabile zulitului.
6. Zâzanie (a zâzăni, zâzănit, zâzănire): sanie dublă folosită de daci pe timpul iernii pentru deplasarea zilnică la cârciumă. Pe atunci, autoritățile nu erau surprinse de sosirea iernii, iar construcția zâzaniilor era obligatorie pentru fiecare gospodărie. Toți dacii erau siliți prin lege să bage din timp zâzania sub șopronul personal pentru ca, atunci când se așterneau troienele, să aibă posibilitatea zâzănirii spre cârciumă fără să vină oastea să le croiască drumul. Zâzaniile erau echipate cu lopeți de iarnă, folosite de femeile dace la deszăpezire în fața zâzaniilor conduse de bărbați. Termenul s-a denaturat în timp, "a băga zâzanie" nominând astăzi o acțiune cu caracter alunecos, dar fără sanie.
7. Zer (a zerui, zeruit, zeruire, zeruială): cuvânt rămas neschimbat, zerul din lactate fiind una dintre perenitățile naționale. Procesul de obținere a zerului era la fel ca acum, utilizarea produsului, însă, total diferită. Zerul era considerat un afrodiziac imbatabil, cu efect fulgerător asupra femeilor și era aplicat prin ungere pe tot corpul. Un bărbat mirosind a zer seducea lesne orice dăcoaică și fără s-o scoată la un zer costisitor în davă. Este și cea mai bine păstrată moștenire dacică, mulți daci contemporani fiind convinși de efectul sexual-demolator al subrațului mirosind a zer. Nu credem să fie nevoie de argumentații documentate, îndeosebi pentru dacii care circulă cu autobuzul.
8. Zarzar (zarzăr, zărzărea): zar cu două fețe, invenție unică și singura nefurată vreodată dacogeților. Patentul (pierdut pentru totdeauna) i-a aparținut Marelui Preot Deceneus și a fost revelat direct de Zamolxes, după o livrare consistentă de soli. S-a crezut, la un moment dat, că Pițurcă a fost redescoperitorul zarului cu două fețe, deoarece arunca numai șase-șase. Dezamăgitor, omologarea finală a dus doar la concluzia unei abilități înnăscute a lui Pițurcă neodacul, care i-a procurat renumele de dracul, adică Satana. Cum a ajuns termenul să desemneze acum niște poame rămâne neclar, la fel cum a ajuns o poamă ca Pițurcă să cadă atât de norocos pe Pământ.
9. Zbanghiu (a zbanghi, zbanghit, zbanghire, zbangheală): individ cu un defect la un singur ochi, ceva în genul privirilor între Băsescu și Ponta; mai puțin sesizabil la al doilea, probabil și din cauza ochelarilor. Zbanghitul era calificat drept o acțiune ostilă bătătoare la ochi, o adevărată declarație de război. Termenul și-a modificat ușor sensul încă de atunci, după ce zbanghiul Traian al acelor vremuri s-a zbanghit peste Danubiu la Sarmizegetusa unde azi Ponta își face selfiuri cu străbunii daci. Sau, mă rog, își făcea pe Facebook în campania electorală, înainte ca Facebook-ul să-i trimită goții invadatori.
10. Zdrahon: arbore răspândit și foarte popular în Dacia, dar neroditor și cu tendința de a se contopi cu casele în preajma cărora se dezvolta. Apărut prin zona Sibiului actual, a fost adoptat și în restul Daciei, văzându-se în el o alternativă la butucul de vie ajuns la putere. Sădit lângă casă, zdrahonul făcea umbră falnică și aducea răcoare în verile ce nu erau ca iarna. Astăzi a ajuns să definească un ins care, deși impresionant fizic, nu face umbră pe măsura așteptărilor celor care-l sădesc. Cu timpul, ajunge să fie săpat la rădăcină din cauza înălțimii coroanei, nemaivăzând de sus paltonul de scânduri pregătit de alții la sol.
V-ați prins, desigur, că zece se constituie și pentru noi, mândri că suntem daci, într-un număr sacru. Ne oprim aici, zece fiind repartiția pe episoade a dicționarului dac zeciuit zelos. Ne zărim data viitoare, cu alte zece exemple pilduitoare.
