Nu, nu e vina lui! Aşa l-a învăţat de mic Năstase, pe vremea când făcea aroganţa mare. Apoi l-a luat sub tutelă Felix, l-a mângâiat o vreme sub lumina reflectoarelor, i-a arătat ratingul ridicat la ceas de seară şi, până să se dumirească de unde i se trage, s-a trezit însărcinat cu guvernarea unei ţări în care bugetarii freacă menta şi pensionarii – telecomanda.
Prin urmare, îi vine natural. Dacă vede reporterul la orizont, îşi drege glasul şi pune banda, convins că i se cuvine atenţie, chit că n-are în program decât aceleaşi ironii ieftine din care şi-a încropit coregrafia ieşirilor publice şi când era în Opoziţie bătând pasul pe loc ca pinguinul.
Are păreri şi impresii pe care le cântă cu glas subţire, ca o soprană ciupită de fund în faţa oglinzii, dar fac pariu că ar da un an de guvernare pentru a scăpa de blestemul octavei lui Năstase care scotea triluri când te aşteptai să latre. Chiar şi-aşa, sunt convins că se admiră în oglinda retrovizoare când nu-l vede sepepistul şi-i vine să pupe ecranul la ceas de noapte când îşi priveşte fundul de vădană tolănit pe fotoliile talk-show-urilor.
Luptă pentru imagine ca un puşti căruia i s-au promis patine dacă ia un zece în teză. Aşa că îşi compune declaraţii cu ironii scremute, la care imploră audienţa să zâmbească, şi e gata să se ungă cu mixtură de golan şi gentleman, după cum o cer contextul sau pretextul. Iar dacă nu găseşte motive să iasă în faţă, scoate limba şi se strâmbă spre Cotroceni, că aşa ştie sigur că-l vede o ţară întreagă.
E abia la început şi n-o să-i treacă! Mai e un pas până la canapeaua lui Capatos, iar dacă rezistă până la Crăciun, o să-l vedem frământând cozonaci lângă consoartă ori provocându-l pe Băsescu la un duel pe ATV-uri. Urmează ferma de la Cornu şi, cu puţin noroc, o să-şi găsească şi-o mătuşă.
Până atunci însă, îl vedem lipit de ecrane ca marca de scrisoare, gata să lanseze hitul verii ce va să vină: ce-ţi mai place la TV, Victore, Victore!
