Cuprins de fericire, poetul-bucătar a scos repede capul pe fereastra micului ecran să simtă în nări vântul schimbării.
S-a declarat om liber şi a trecut de partea mini-revoluţiei, încercând, încă o dată, figura deja clasică a rostirii dure: a vorbit de pupat în cur, şi-a aruncat ochii şi mâinile peste cap rostind meniul favorit în care amestecă poveşti de birt cu vorbe ca la uşa cortului, iar rezultatul au fost un punct de rating în plus şi-o nouă dovadă că statul la cratiţă dăunează grav coloanei vertebrale.
Omul e strâmb şi răsucit ca un arc de atâtea contorsiuni pe care le-a făcut în existenţa lui de clovn-naţional, încât a devenit alergic la orice zicere dreaptă.
Se screme să fie simpatic, confundă epocile şi personajele şi are aerul unui scamator care a înghiţit toate panglicile din joben.
Nu e singur. Îl rabdă o lume pestriţă şi-l acompaniază o sumă de saltimbanci la fel de penibili, din categoria celor învăţaţi să se urce pe tribună ori de câte ori e vorba de salturi spectaculoase în salteaua populismului şi a minciunii. Stilul lui a născut prozeliţi cocoşaţi care-şi aşteaptă rândul la ciolanul puterii, visând ziua în care vor eructa sătui şi îmbuibaţi pe marea scenă a politicii sau, măcar, pe micul ecran. El ştie reţeta, lor le rămâne să aprindă focul şi să amestece în ciorba reîncălzită a promisiunilor fără acoperire.
N-a fost mereu aşa. Pe vremuri, pitit după proţap şi legănând vinul din pahar, obişnuia să-şi mângâie surtucul cu degetele unsuroase, bucurându-se de viaţa dulce a moşierului şi amuşinând rost de chiverniseală din orice împerechere cu mai-marii zilei, fie ei politicieni sau moguli, cărora le vindea, după caz şi pricepere, ba iluzia unei prietenii de nezdruncinat, ba câte-o revistă muribundă, cu umor căznit şi pagini puţine. Din toate reţetele învăţate de-a lungul anilor, cel mai bine i-a ieşit aluatul în care a ştiut să se învelească şi din care a vândut gogoşi în piaţa publică tuturor fraierilor dispuşi să bage adânc mâna în buzunar.
Azi, când cu degetul ridicat deasupra frunţii stă iar de veghe la cazan, aşteptând să-i arunce soarta un os de ros, se vor fi găsind destui care să-l creadă neprihănit şi plin de har, chiar dacă el e ciuruit ca o ţintă de poligon şi anost precum poetul gării. O mai avea reţete, nu zic nu, dar la cât rahat a înghiţit cu polonicul din dotare, toate sunt de prost gust şi-ncep să fie refuzate chiar şi la cantina săracilor.
