Probabil că, înainte să fie răpus de glonţ rusesc la „ruinurile Târgoviştii”, nea Nicu i-a blestemat pe urmaşii lui, cu limbă peltică de moarte: „Fihr-aţi ai dhreacu’ de capitalişti, alegi-s-ar prafu’ de partidili voastre!”. Altfel nu-mi explic de ce, de 23 de ani încoace, partidele ne mor pe capete. Şi nu vorbesc de Partidul Liber-Schimbist, cel Agrarian, de cel al Unităţii Naţionale Române ori de cel Socialist al Muncii-Verdeţ, ci de formaţiuni babane, de tradiţie, ca PNŢ, de pildă. Acum, bag samă că următorul partid care va merge la cimitirul elefanţilor, că a avut fonduri suficiente să-şi facă acolo cavouri de marmură-Videanu, din banii pensionarilor, este PDL. Luptele din sânul acestei formaţiuni au atins apogeul: de unde până mai ieri ciordeau cot la cot din banii bugetului şi din salariul bugetarului, acum corifeii partidului au ajuns să se bată – iertată fie-mi expresia, da’ pe cuvântul meu dacă e vreo aluzie – ca chiorii! Blaga a luat-o de ciuf pe oxigenata de Udrea, Udrea şi-a pus nişte unghii false, mărimea 14, şi i le-a înfipt în guşă lui Blaga, Macovei i-a articulat pe amândoi, cu două karate la ceafă şi, în tot balamucul, a intervenit şi independentul şi apoliticul preşedinte-jucător, dar nu ca să-i despartă, ci ca să-i frigă şi el una la ţurloaie lui Blaga, fiindcă-i strică bunătate de coafură febleţei lui, iar Cocoş a dat o grămadă de bani pe ea (pe coafură, să fim înţeleşi!).
În aceste condiţii, n-ar fi de mirare ca şi de PDL să se aleagă praful, cum s-a ales şi de PNŢ, iar cele câteva procente obţinute, cu chiu, cu vai, la parlamentarele din decembrie să se împartă între grupările rivale din partid, care şi-ar putea lua denumirea clasică de „aripi”: „aripa Blaga”, „aripa Macovei” şi „aripioara – foarte atent masată, cremuită şi bronzată la solar – Udrea”. Ca alegătorilor tradiţionali ai partidului să le fie mai uşor de făcut diferenţa dintre membrii diverselor facţiuni pedeliste, drăguţ ar fi din partea acestora să-şi ia şi nişte semne distinctive. Bunăoară, adepţii lui Blaga să meargă prin Parlament purtând la gât o zgardă solidă, cu ţinte şi capse, de buldog bine hrănit. Cei ai Monicăi Macovei ar putea purta la brâu un bici de piele, pentru plesnirea corupţilor şi întronarea justiţiei, iar cei ai Elenei Udrea ar trebui musai să poarte tocuri-cui! Ce dacă sunt bărbaţi? Apartenenţa-i apartenenţă – unde mai pui că unuia ca Emil Boc sigur o să-i placă să umble pe toace, ca să pară şi el, o dată în viaţă, mai înalt! Evident, dacă vine vreun străinez prin Parlament şi vede adunătura asta de ciudaţi în piele, ţinte, tocuri-cui şi cu cravaşe la brâu o să creadă c-a nimerit la vreo reuniune de sado-masochişti. Ceea ce, judecând după sadismul cu care pedeleii au pus sare pe pensiile tăiate şi pe salariile deja sângerânde ale românilor, ca şi după umilinţa cu care se uită acum, de jos în sus, la „dominatricşii” de la USL, n-ar fi prea departe de adevăr…
Publicat în revista AC, nr. 9 (25 febr. – 3 martie)
