De ciudă că aeroporturile sunt închise, din cauza vremii nefavorabile, şi nu mai poate pleca şi el, ca tot omul, într-un scurt concediu hibernal în Madagascar, să semene batate şi banane, Radu Mazăre a decis să-şi petreacă weekendul în ţara natală. Dar, când să iasă pe mare cu placa de windsurfing, stupoare: îngheţase Marea Neagră până hăt, departe, în larg! Băiat isteţ, primarul şi-a dat imediat seama că fenomenul s-a produs exclusiv din cauza minciunilor debitate de ministrul Igaş, care are aşa un talent la născociri încât îngheaţă până şi apele sărate.
Prin urmare, s-a decis să plece la Bucureşti să-i ceară demnitarului fost ospătar socoteala pentru o notă de plată aşa de încărcată cu precipitaţii. Şi-a pus bereta roşie de revoluţionar pe-o parte, şi-a luat şi uniforma de nazist, şi-a încălţat cizmele de ofiţer şi, în pas de gâscă, a purces spre garaj. Unde, iarăşi stupoare: din cauza troienelor, abia de se mai vedea acoperişul! Cum Mazăre n-avea niciun chef să dea la lopată, s-a întors în casă, şi-a schimbat costumul de nazist cu unul de scafandru, dar a păstrat bereta, şi-a luat placa de windsurfing şi ţuşti pe şosea, apoi pe A2, spre Bucureşti.
Spre norocul lui, şi viscolul năprasnic care mătura autostrada mergea în aceeaşi direcţie, astfel încât edilul a ajuns foarte repede la Lehliu, trecând ca o vijelie pe lângă tirurile care abia se târau. Din nefericire pentru el, un echipaj de poliţie vigilent i-a surprins pe radar evoluţia stupefiantă şi a transmis prin staţie următorului echipaj că unu’, cam dus cu placa, se îndreaptă spre ei. Barajul rutier încropit în pripă de poliţişti a fost de natură să-l oprească pe primar din goana lui absolut inconştientă şi, dat jos de la pânză, liderul PSD a fost pus să sufle în fiolă. Cum toate cluburile din Constanţa fuseseră închise în ajun, rezultatul a fost negativ, dar Mazăre a protestat vehement atunci când poliţiştii au început să-i scrie procesul-verbal de amendă pentru depăşirea vitezei legale.
Potrivit surselor noastre, leguminosul ar fi făcut scandal, urlând că toată tărăşenia nu este altceva decât o înscenare a regimului Băsescu. „Eu voiam să mă deplasez cu viteza legală, ar fi declarat, se pare, Mazăre, dar vântu’ a început, brusc, să bată foarte puternic şi, în loc de 110 la oră, am ajuns, fără voia mea, la 140! E drept, că am şi eu o parte din vină: Geoană mă avertizase demult că Băsescu îmi pregăteşte şi mie o făcătură, tot cu vântu’, dar n-am vrut să-l cred! Ei, uite că, aşa, prostănac cum îl credeam noi, a avut dreptate!”