Cum bine zice o colegă de breaslă: „primarii AAFP (Asfalt-Arteziană-Fațadă-Panseluță)” au câștigat cu majorități zdrobitoare alegerile în localitățile lor, indiferent de cât de penali sunt, sau de câte mandate se prefac că își conduc comunitățile. Practic votacii și non-votanții sunt condiționați de asfalt și de beton, nu își consideră orașele altceva decât niște imense dormitoare. Ceaușescu și-a învins pe termen lung propriul popor atunci când a distrus satele și a creat imensele cartiere dormitor care deserveau (acesta este cuvântul) imensele platforme industriale. După decenii în care românii și-au tranzitat zilnic orașele de acasă către serviciu și invers, au ajuns să considere normalitate traiul acesta în niște “orașe moarte” – ei sunt în continuare muncitorii de la uzină care se întorceau seara numai ca să doarmă în niște cutii de chibrituri. Ei erau și în oraș în vizită, la fel ca la ei acasă. Și în vizită au rămas. Aceasta este o realitate: 26 de ani de la căderea comunismului, românii nu consideră că au casă, chiar dacă se bat în piept cu patriotismul lor. Patriotismul ar începe măcar din momentul în care știi să vrei mai mult de la propria casă, să o vrei mai aranjată, mai veselă, mai dichisită.
Altă realitate (realizare) a alegerilor din noua Duminică a Orbului este că în multe oraşe din ţară şi în Capitală au câştigat alegerile candidaţi cercetaţi penal sau trimişi în judecată. Cu scor zdrobitor. O avem pe Liuța Olguţa Vasilescu (PSD, firește) care a câştigat Primăria Craiovei cu circa 58% dintre voturi și care este acuzată de către procurorii DNA de luare de mită, spălare de bani şi alte infracţiuni. Nu contează, Nea Jean de la Craiova o votează!
La Baia Mare, Cătălin Cherecheş (Coaliţia pentru Baia Mare, susţinut de UNPR, creație a fostului PNL, fost co-părtaș la USL) a fost ales din nou primar cu circa 70%, deşi acesta se află în închisoare, fiind reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată. Votacul din Baia Mare le-a arătat procurorilor că o are mare.
La Braşov, George Scripcaru (acum independent, dar cu un drum bine jalonat prin PDL și PNL, după cum a bătut vântul) a fost ales primar pentru a patra oară cu 52%, deşi a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de mai multe infracţiuni, printre care şi luare de mită. Asta n-a văzut-o votacul, că nu l-a lăsat Tâmpa…
Şi în Bucureşti au fost aleşi în funcţia de primar candidaţi cu probleme cu legea. Unul dintre ei este celebrul tineretomissofil social democrat Robert Negoiţă, ales pentru a doua oară primar al sectorului 3 de circa 60% dintre votanţi, deşi este urmărit penal de procurorii DNA pentru evaziune fiscală, fiind acuzat că a cauzat statului român un prejudiciu de 77 milioane lei. În plus, acesta are datorii de 232 milioane lei la ANAF. A fura sau ANAFura? – întrebarea a primit un răspuns zdrobitor la București.
Există o explicație a faptului că românii care s-au ostenit să mai voteze duminică au votat majoritar cu pușcăriabili: suntem niște primitivi, în comuna de piatră a valorilor, care încă mai vânează oportunități (facilități) strâns grupați în spatele “Liderului”. “Liderul” este cel din care izvorăște oportunitatea (facilitatea) cea de toate zilele, siguranța zilei de azi și (posibil) a celei de mâine (dacă va mai exista un “mâine”). El este “siguranța”, „ordinea” și „legea” – nu instituțiile statului care (se știe cu certitudine) sunt conduse de oamenii “lui”, la cheremul poftelor „lui”.
Nu o zic eu, traduc din ceea ce zice psihologul clujean Daniel David care a fost intervievat pe problemă de către colegii de la Monitorul de Cluj. Cică noi, “ca societate avem o structură dominant colectivistă. Într-o structură dominant colectivistă, relaţiile interpersonale şi imaginea celuilalt ca posibil satisfăcător al intereselor şi nevoilor grupului este mai importantă decât încrederea în instituţiile unui stat. Românii au un grad extrem de ridicat de neîncredere nu doar în ceilalţi oameni, ci şi în instituţiile statului, iar dacă cineva se poate proiecta ca un exponent al colectivului, al colectivismului, este ales în dauna faptului că ar putea avea probleme cu instituţiile statului”.
Sau tocmai pentru că are probleme cu instituțiile statului, toată lumea o știe și toată lumea așteaptă să se întâmple ceva până se lehămisește de atâta inactivitate a acestor instituții ale statului și-și zice: dă-i dracului, e omul lor. Așa se nasc legendele despre imunitățile unora în fața legii și despre cum, numai când devin indezirabili, calcă pe bec, fluieră în Biserică șamd, cei care i-au făcut, îi și omoară. Așa se naște neîncrederea ăn instituțiile statului – în fond fiecare raportează pe fiecare la propriile slăbiciuni. Un puturos va vedea numai puturoși în jurul său (dar nu și pe el). La fel un mitoman, un mitocan, un labă-tristă – tristețea lui este tristețea altora, în nici un caz a lui.
Nu este vorba despre o distorsionare a valorilor, ci despre faptul ca romanii au alte valori decat cele intalnite in Vest. În Vestul care a avut timp să se educe, încrederea în instituţiile statului este ridicată, chit că se străduiesc borfașii noștrii și imigranții să o distrugă. Noi n-avem încredere între noi, darămite în instituţiile statului. Asta nu înseamnă că nu avem valori. Avem, dar de alt tip. Toate guvernele post-decembriste au pus din greu umărul la consolidarea unui sistem de privilegii și la crearea unui mecanism ce perpetuează asistența și satul cu mâna întinsă la stat, în dauna inițiativei particulare. Privatul trebuie să-și dea banul politicianului care-și va cumpăra voturile necesare existenței sale ca politician de la asistați. Privatul este adevărata oaie aflată la cină cu cei doi lupi: politicianul și asistatul. Și asta explică și va explica orice rezultat al tuturor alegerilor care au să vie, atâtat timp cât privatul se va complace să fie oaia servită “cu fulgi cu tot” (oaie cu pene, ca să zic așa) la cina dintre scrutinuri. Ce-l face pe privat să fie oaie este rezultatul altor complicități, că și în turma privată există ierarhii și oi cu anvergură de lupi corporatiști care lasă de la ele, știindu-și interesul și diferența dintre un tuns și un jupuit. Așa că cei mititei rămân la jupuit și pasivi – ei dau doar banii, nu și votul. Cherecheșiu, ales primar direct din arestul unde zace pentru acte de corupție în așteptarea judecății, este măsura maturității politice a votacului și a non-votantului român. În cazul acesta, sau al Liei Olguța Vasilescu, non-votantul ar fi putut invoca scuza lui „n-am avut cu cine”, numai dacă s-ar fi ostenit să meargă la vot și să și-l anuleze. Un număr imens de voturi anulate (ca de exemplu un număr de 334.800 de voturi anulate pe județul Cluj, sau măcar 173617 de voturi anulate pe municipiul Cluj-Napoca) ar fi fost cu adevărat un semnal că ceva pute în ceea ce oferă partidele către electori. Altfel, non-votantul este complice cu votacul și cu acei politicieni care cică îi put. Complicitatea peneliștilor cu PSD pe mizeria de lege electorală, le-a administrat o înfrângere dură în restul țării și, mai ales, la Capitală. Peneliștii care se gândesc că vor în Șparlament de la toamnă, au a reflecta la care le sunt șansele la câtă frustrare au acumulat vechii peneliști care au pierdut din cauza alianței cu PDL. Până ieri, co-partidul avea 962 de primari. Azi are în jur de 700. Dar peste 60% dintre mandatele de azi sunt obținute de către foștii pedeliși, o oaste mai disciplinată decât cea a vechilor peneliști. Așa că n-o să vedeți demisia lui Blaga. În schimb veți vedea o mare migrațiune de vechi peneliști către ALDE. Și multă, foarte multă gargară despre cea mai extracalifragilistică victorie a PNL de după Războiul de Independență încoace.
Vorbim strict despre complicități: complicitatea votacului și a non-votantului cu penalul pus în fruntea bucatelor prin vot și non-vot. De restul servim scuze și frustrarea exprimată cu bulbuci la colțul gurii și cu ochiul bulbucat de către adulatorii cărora li se arată că alesul lor e-n panseluța goală, fațada nerefațadizată și asfaltul plin de para-ndăruri la firmele de casă.
Rămâne să constatăm: până ce asistența socială, cu ajutoarele aferente, nu va ajunge pe mâna unui organism cu totul independent, care să nu aibă nici în clin nici în mânecă cu politica, primarii în exercițiu vor fi aleși și din pușcărie – mai ales într-un singur tur de scrutin.
În rest, dacă lupta anti-corupție ar fi fost făcută pe dosare grele și nu pe spectacol cu cătușe și mascați, probabl n-ar fi existat atâta apatie în electorat, dar în mod cert mulți dintre cei ajunși azi primari nu ar mai fi candidat. Adevărații pierdanți ai acestor alegeri rămân cei care l-au votat cu entuziasm pe Klaus Iohannis și care au avut ocazia să vadă cum li s-a fâsâit entuziasmul.
Adevăratul câștigător este Ion Iliescu. Alegerile acestea l-au revigorat.
Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 9 (1208) – 13-26 iunie 2016
