Până prin 2009, când doi dintre cei mai ciudați președinți pe care i-a avut România, cel de-o vară, Crin Antonescu și cel de-o seară, Mircea Geoană, ni-l fluturau în față pe Klaus Iohannis la fel cum făceam eu în copilărie prietenilor mei când îmi pica o surpriză rară la gumele Turbo, românii nu știau prea multe lucruri despre (încă) primarul Sibiului. Adică, pe lângă faptul că e neamț și primar, despre Santa Klaus-ul liberal nu prea puteai spune mare lucru, în afară de clasicele clișee de genul “e german deci e cinstit și muncitor, bașca bun gospodar”. În paranteză fie spus, n-am înțeles niciodată cum au reușit nemții să-și construiască această imaginea. În caz că nu știați, prin 2011 România era pe primul loc la capitolul fraude cu fonduri europene. Pe locul doi, zâmbindu-ne de la un wurst și-o halbă de bere era chiar Germania. În fine, să închidem paranteza și să revenim la burgmeisterul Sibiului.
Din 2009 încoace imaginea lui s-a mai șifonat: două procese cu ANI pe motive de incompatibilitate (pe care le-a câștigat însă), dar și o luare în vizor de către DNA, după niște șmenuri cu terenuri și clădiri din centrul Sibiului. La capitolul can can, intră și o acuzație de trafic de minori, de pe vremea când era inspector școlar, dar și aceea că ar fi cel mai bogat primar din România. Una peste alta imaginea (reală) a lui Iohannis nu-i nici pe departe aceea a unui erou civilizator de tipul lui Carol I, asta deși toată lumea care vizitează Sibiul spune “uite, dom’le, ce primar adevărat”. Da, Sibiul nu arată deloc rău în partea centrală, dar ținând cont de faptul că în orașul lui Iohannis a plouat cu bani până în 2007 mai ceva ca în videoclipurile lui Florin Salam, atunci nu m-ar fi mirat și dacă o maimuță bonobo ar fi reușit să-i administreze cât să reușească să facă o spoială de Doamne-ajută.
Catapultat recent direct în poziția de vice-președinte al PNL, Iohannis a devenit de două săptămâni un adevărat neamț troian în triumviratul dintre Ponta, Crin și Cel Al Cărui Nume Nu Contează. Fie că până diseară USL-ul se rupe au ba, eu tot o să risc și-o să fac pe Mafalda: ceva mă face să cred că, la toamnă, pe lângă Ponta, ori eternul candidat furat de servicii și de agenturili străine Vadim Tudor, o să-l avem și pe Klaus Iohannis pe buletinele de vot. Altfel nu pot să-mi explic de ce în ultimul timp, în toate momentele cheie cel care sare cel mai tare la beregata premierului Ponta e Iohannis. Probabil că totul se va întâmpla în urma unei scenete de tipul Dragă Stolo, cu un Iohannis plângând grav, pe ritm de Wagner, și un Crin care, acuzând surmenajul din ultimii cinci ani, de când se joacă la masa copiilor mari, se hotărăște să tragă pe dreapta și să bage, definitiv, un pui de somn din politica românească.
Desigur, la prima vedere pare o superofertă: avem în față un neamț al cărui nume de familie nu se termină în “escu”. Totuși, cred că în certificatul de naștere al primarului Sibiului s-a strecurat o mare greșeală: pot să pun pariu că, de fapt, numele lui e Klaus Iohannescu.
